Când în 1967, autorii Istoriei baletului, Tielde Urseanu, Ion Ianegic şi Liviu Ionescu, scriau că "Irinel Liciu a creat o Julietă perfectă" (p. 305), nu îşi puteau închipui, desigur, că defineau nu numai calităţile interpretative ale balerinei, ci trasau liniile unui destin. Ca şi în piesa lui Shakespeare, ca şi în baletul lui Prokofiev, Romeo şi Julieta, montat în 1959 de Vasile Marcu pe scena Teatrului de Operă şi Balet (denumirea de atunci a primei scene lirice), Julieta - Irinel de atunci, peste mulţi, foarte mulţi ani, ajunsă la vârsta senectuţii, dar păstrând în inimă o dragoste nealterată, nu a putut şi nu a vrut să supravieţuiască soţului iubit, poetul Ştefan Augustin Doinaş. A doua zi după moartea soţului, pe 26 mai, şi-a luat viaţa, lăsînd acel simplu şi cutremurător bilet "Dragostea prea mare ucide". O astfel de istorie nu a putut fi imaginată nici măcar de Marele Will.

Născută la Cluj, în 22 februarie 1928, Irinel Liciu, numele de artistă al Liei Silvia Popa, nepoata balerinei şi coregrafei Elena Penescu Liciu şi strănepoata actorului Petre Liciu, a început să ia lecţii de dans în studioul de balet al mătuşii ei şi în studioul Floriei Capsali, intrând apoi în ansamblul Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti. Timidă şi retrasă, cum ne spun autorii aceleiaşi Istorii a baletului, s-a făcut cu greu remarcată, până când, încredinţîndu-i-se câteva roluri solistice, au ieşit la iveală calităţile sale de balerină, dar mai ales cele de mare artistă. Plastica ei sculpturală, de o intensă poezie, ghidată din interior de o sensibilitate fremătătoare, au făcut din Irinel Liciu (delicateţea diminutivului era întru totul adecvată fiinţei ei) o primă şi mare vedetă a baletului românesc, un mit al dansului, rămas pentru noi, cei care am avut privilegiul de a o vedea, de neegalat.

Dublul rol Odette - Odile, din Lacul lebedelor de Ceaikovski, în coreg