În mod deliberat am ales o premieră a săptămînii (Misterul libelulei) şi o peliculă lansată cu ceva, nu foarte multă, vreme în urmă (K-PAX); absolut intenţionat ne-am gîndit să combinăm două genuri teoretic fără legătură unul cu celălalt: o dramă mixată cu ceva elemente de thriller şi un pretins science-fiction. Tocmai cînd credeam că am rezolvat problema diversităţii, am constatat cu stupoare că în fapt lucrurile nu stau chiar aşa. Diversitatea nu este uşor de obţinut, nu se află chiar la îndemîna oricui - fie el regizor, scenarist, spectator ori cronicar. Mai mult decît atît. Am reuşit performanţa de a vedea, într-o singură zi, la un interval de numai patru ore, două filme educative în care se face apologia valorilor umane într-o tipică manieră hollywoodiană - fără nuanţe, dar cu pretenţii. Două filme a căror acţiune se petrece (în proporţii diferite, adevărat) în cîte un spital. Două filme din al căror scenariu nu pricepem prea exact care este miza, dincolo de cea strict didactică. În sfîrşit două filme în care joacă (ce mai potriveală!) Kevin. Din fericire nu unul şi acelaşi. Ci Kevin Spacey în K-PAX, Kevin Costner în Misterul libelulei. Similitudinea nu se sfîrşeşte aici. Continuă şi la nivelul personajelor principale interpretate de către cei doi Kevin, căci ambele au în comun o sănătate psihică îndoielnică: primul pretinde că este un locuitor al unei alte planete aflat în vizită de documentare pe Pămînt, cel de-al doilea susţine sus şi tare că primeşte mesaje din partea soţiei decedate prin intermediul celor aflaţi în moarte clinică. Nimeni nu-i perfect!

Despre perfecţiune mai bine să nu vorbim deoarece ar însemna să ridicăm stacheta pretenţiilor noastre la cote nici visate, nici gîndite, nici măcar bănuite de către realizatorii celor două pelicule. Să procedăm, însă, metodic.

În K-Pax sîntem convinşi în mod detaliat şi cu multă aplicaţie c