Câteva exemple de punctuaţie diferită a uneia şi aceleiaşi poezii a lui Eminescu ne vor întări convingerea că este necesară abordarea sistematică a subiectului. Ne referim, desigur, la antume. S-ar putea zice că limba română este indiferentă, oarecum, la punctuaţie, judecând după lipsa verbului care desemnează acţiunea ca atare (dicţionarele de neologisme nu acceptă nici "a ponctua", după fr. ponctuer; un eventual "a punctua" s-ar trage, azi, de la "punctual", cu sensul: exact, punct cu punct, fără nici o implicare a semnelor de punctuaţie). Nu este, însă, datoria limbii comune de a împământeni şi face funcţionali termenii de specialitate - ci a specialiştilor. Dintre aceştia, editorii în mod deosebit ar trebui să discute chestiuni de acest fel. Editorii noştri au, însă, mai multă grijă de cititori decât de autorii pe care-i editează. Nu există, cred, notă editorială care să nu atenţioneze, în vreun fel, că punctuaţia textului "se modernizează" ori "se actualizează". Iată, de pildă, cum zice Iorgu Iordan la textele lui Creangă: "O grijă deosebită am acordat punctuaţiei, pentru a uşura înţelegerea exactă acestei opere atât de bogată în nuanţe stilistice".1) Vrea să împace, aşadar, exactitatea - cu... bogăţia de nuanţe stilistice! Iată-l, însă, pe dl Florea Fugariu, cel mai iubit dintre discipolii lui Iorgu Iordan probabil, oricum, marele editor al lui Ion Budai-Deleanu: "Punctuaţia: Am adaptat-o normelor în vigoare azi, fără însă a o transpune sistematic întrucât, deşi este savantă, poetul o foloseşte neconsecvent, cum de altfel rezultă din compararea unor versuri sau chiar fragmente identifice în A şi B, dar punctuate diferit."2) (termenul din urmă presupune vb. a punctua, prezent, însă, numai la dl Fugariu: dicţionarele nu-l primesc; cât despre "cum de altfel rezultă", comparaţia s-a făcut, probabil, dar nu este consemnată: tot numai în mintea d-lui Fugariu). A