În luna aprilie a anului trecut, în numărul 60 al Observatorului Cultural, s-a publicat traducerea a trei scrisori inedite Eliade, din corpusul corespondenţei Mircea Eliade-Stig Wikander, de curând descoperit şi a cărui editare este în curs de finalizare.

Fără a include între ele şi vreo scrisoare a corespondentului suedez îl prezentam pe acesta sub titulatura laconică de "personaj enigmatic", fără speranţa că, în ciuda apariţiei traducerii în română a monumentalei lucrări a lui Georges Dumézil, Mit şi epopee, a câtorva cercetări autohtone, în ciuda incontestabilelor dar restrânselor preocupări universitare sau individuale pentru lingvistica indo-europeană şi mitologia comparată şi în ciuda atenţilor cunoscători ai biografiei şi, eventual, bibliografiilor lui Mircea Eliade, acest nume poate avea o rezonanţă semnificativă în orizontul cultural românesc. Şi cum ar fi altfel de vreme ce, bunăoară, literatura sacră a Iranului preislamic, circumscrisă temporal între inscripţiile Ahemenide şi celebra Shah Nameh a lui Firdousi, sau studiul comparat al epicilor indiană şi iraniană (domeniu predilect al lui Stig Wikander) nu au făcut niciodată la noi în ţară obiectul unei cercetări sistematice şi recunoscute, ca să nu spunem al unei catedre de orientalistică. Înainte de a ne putea lăsa cuprinşi de fascinaţia pentru Orient, acela în care romanticii germani găseau izvorul unui nou umanism şi al unei noi filosofii a istoriei, noi am ştiut că suntem mai degrabă o parte a acestuia, descoperind abia tardiv şi meteoric Asia ca obiect de studiu.

Titulatura de "personaj enigmatic" devine, însă, tot mai precisă atâta vreme cât în propria ţară, Suedia, şi apartenenta comunitate ştiinţifică nici o monografie nu i-a fost până acum dedicată, nici un Festschrift nu i-a celebrat reprezentativitatea incontestabilă. Unul dintre puţinele proiecte postume, aparţinând unei case