Cartea cunoscutei Janine Chasseguet-Smirgel reuneşte, de o manieră coezivă, articole publicate în deceniul 7 al secolului trecut, pe subiecte legate de artă şi creaţie în general. Cartea apare în Franţa anului 1971, aşadar într-o perioadă de mare efervescenţă şi evoluţie a psihanalizei şi a instituţiilor ei. Cu toate acestea (sau cu atât mai mult), se simte chiar în această vreme nevoia unor perpetue clarificări ale conceptelor specifice, spre o mai bună integrare a lor, dat fiind că, paradoxal, în opinia autoarei "rezistenţele la aplicarea psihanalizei în afara domeniului terapeutic rămân în fapt intacte şi se pare chiar că în acest sens asistăm la un recul net în raport cu lucrările pionierilor psihanalizei, care nu ezitau să se aventureze în câmpul socio-cultural."

Domeniile de care se simte atrasă Chasseguet-Smirgel i se revelează prin prisma câtorva teme importante: înţelegerea psihanalitică a operei de artă (şi ambiţia elaborării unei metodologii în sprijinul acestei înţelegeri), aplicarea experienţei terapeutice la diferite domenii culturale, rolul sublimării în munca analistului - precum şi prin psihobiografiile unor autori ca August Strindberg şi Patrick Modiano, ori prin analiza unor domenii foarte ofertante (dar, din acest motiv al unei relative facilităţi simbolice, şi periculoase) cum este filmul. Chasseguet-Smirgel argumentează pentru unitatea naturală dintre terapie şi aplicaţiile culturale. Autoarea are de altfel, lucru foarte interesant, iniţiativa unei recentrări a sintagmei de psihanaliză aplicată, care în adecvarea ei nu înseamnă în nici un caz că ar exclude psihanaliza de divan.

Studiile cuprinse în acest volum constituie ele însele exemple în această privinţă. Linia de demarcaţie între psihanaliza clinică şi cea aplicativă are o valoare preponderent operaţională - din momentul în care este absolutizată însă, ea devine exagera