Cuvintele sub cristal

Cartea de debut a lui John Fowles, Colecţionarul, pe care orice cunoscător de literatură clasică o va pune îndată în legătură cu un lung şir de variaţiuni pe tema izolării şi evoluţiei în captivitate, de la Furtuna lui Shakespeare până la numeroasele titluri ale romanului baroc, este, dincolo de subiectul obsedant, un omagiu adus limbii engleze în evoluţie, frumuseţii şi perfectibilităţii limbii literare. Subiectul în sine pare un thriller sau stranie poveste deviaţionist-psihologică: Frederik Clegg, tânăr "Caliban" needucat, funcţionar mărunt, colecţionar de fluturi (ca unică bucurie - frumuseţea morţii) devine foarte bogat prin câştig la loterie şi reuşeşte să o răpească pe frumoasa studentă în arte Miranda (nume shakespearian care duce îndată gândul la insula lui Prospero). Visul de a avea în colecţia de fluturi o iubită vie, dar fixată în "acul" izolării (o ţine ferecată în pivniţa unui conac de ţară) i se împlineşte. Săptămânile de recluziune ale Mirandei o schimbă nu numai pe ea, ci şi pe acest "Barbă Albastră" reprezentând forţele întunecate, iraţionale ale personalităţii. (Pe lângă povestea shakespeareană, nu poate fi ignorată influenţa operei lui Bartók asupra lui Fowles: Castelul lui Barbă Albastră, versiune modernă pentru Ariane et Barbe Bleu, ou la délivrance inutile, de Maurice Maeterlinck). Cei doi nu reuşesc să se cunoască unul pe altul - cei "aleşi" şi cei "mulţi" sunt specii diferite - dar se cunosc pe sine şi evoluează către finalul implacabil de tragedie grecească.

Cheia forţei lui Fowles stă în mânuirea inteligentă a arhetipurilor dar şi, cum spuneam, în perfecţiunea limbii literare. La un moment dat, Miranda îi spune lui Clegg: "Ştii ce faci tu? Ştii cum ploaia estompează culorile şi face ca totul să pară cenuşiu? La fel faci tu cu limba engleză. De câte ori deschizi gura o transformi în ceva tern şi fără