Dacă-l întrebi pe Alexandru Călinescu - ceea ce am făcut şi eu, la un moment dat - cum este viaţa culturală ieşeană, el îţi va da un răspuns tranşant: "Viaţa culturală ieşeană înseamnă Centrul Cultural Francez din Iaşi." Poate că ştie el ce ştie.

Cum, de la Bucureşti, auzisem numai lucruri bune despre acest centru cultural, m-am decis acum două săptămîni să fac un drum pînă acolo, să mă conving eu însumi cum stau lucrurile. În plus, aveam să asist şi la una din manifestările Centrului, ceva care suna foarte tentant: Nopţile lunii pline. "Les nuits de la pleine lune, étranges et fantastiques, font le bonheur des amoureux, des noctambules et des poètes." - suna textul de prezentare din pliantul-program al Centrului. Mai ştiam că această serie a nopţilor a început în noiembrie, cînd prima ediţie, care s-a ţinut în ambianţa făcliilor pe zăpadă şi în compania vinului fiert, a fost dedicată lui Gherasim Luca. Dar s-o luăm cu începutul. În gară la Iaşi m-a aşteptat Mariana Luţă, asistenta culturală a Centrului, care mi-a fost o gazdă perfectă pe tot timpul şederii mele acolo (ospitalitatea moldovenească...). Mariana Luţă a fost implicată în problema Centrului Cultural Francez din Iaşi de la începuturile lui, ba mai mult, chiar de dinainte, cînd a participat, împreună cu alte colege, în 1990, la o delegaţie care cerea la Bucureşti înfiinţarea acestui Centru. Cele mai multe lucruri pe care le-am aflat despre această instituţie le ştiu de la ea.

Scurt istoric Şantierul sediului Centrului Cultural Francez a fost inaugurat în 1991 de către preşedintele Franţei la vremea aceea, François Mitterrand, şi preşedintele Ion Iliescu, şi tot atunci şi-a început activitatea şi Centrul - e adevărat, într-un apartament de bloc, unde a funcţionat pînă în decembrie 1992 cînd a putut să se instaleze în sediul unde este şi astăzi. Centrul s-a creat la iniţiativa unui grup de st