Tare haios era Stan cînd i s-a spus să păzească o insulă în primul război mondial. Apoi a fost uitat acolo. Vă amintiţi? După douăzeci de ani de la terminarea războiului, Stan făcuse un şănţuleţ pe unde patrula şi stătea lîngă un munte de cutii de conserve goale. Apoi, a apărut un avion şi a început să tragă în el. Am rîs cu lacrimi la faza asta. Aşa cum am zîmbit de bîlbîielile autorităţilor la apariţia în presă a unui document care vrea să apere România de agresiuni informaţionale. Cum adică nu ne atacă nimeni?! Intelectuali iluminişti şi cu capul în nori ce sînteţi! Toată lumea ne atacă, sîntem atacaţi zilnic, în fiecare oră, chiar acum vă atac eu mişeleşte şi informaţional. Documentul era orfan. Deşi purta antetul unui departament din Preşedinţia României, consilierul pe probleme de securitate, Ioan Talpeş, l-a renegat. Întrebat dacă îi aparţine, ministrul informaţiilor Vasile Dîncu a spus că da. Apoi, s-a dovedit că el vorbea despre altă strategie, apărută între timp pe site-ul ministerului, mai mult o lecţie de istorie a imaginii României în lume decît o strategie practică. Dar meritul acestui minister e clar: a reuşit să formuleze o strategie de bun-simţ, fără a pica în logica paranoidă în care cade documentul de la Preşedinţie. Pentru că, în final, Ioan Talpeş a recunoscut că de la departamentul său provenea documentul pierdut, dar nu ştie cum a ajuns în presă. O acuzaţie eternă: presa este de vină că l-a preluat. Dar problema este mult mai adîncă decît aceste bîlbîieli şi arată un mod de a vedea lumea. Acest document respiră o logică paranoidă, conform căreia totul este controlat de cineva: fiecare acţiune desfăşurată în cîmpul public are în spate pe cineva, face parte dintr-o acţiune, dintr-un plan, oamenii sînt pionii altcuiva, care stă ascuns. Potrivit acestei grile de analiză, de înţelegere a lumii chiar, trebuie să vezi cine are de cîştigat, ca