Soluţia pe care o găsise Montherlant: să creezi opere frumoase. După aceea, fie ce-o fi, a devenit desuetă pentru mine în clipa în care am aflat ce onorariu voi primi pentru primul meu volum de nuvele. Nu îmi venea să cred! Şi unii îndrăznesc să spună că literatura e pe moarte! Fals şi uz de fals, doamnelor şi domnilor! Nimic mai fals şi nimic mai uz de fals decît a cînta prohodul unei îndeletniciri - scornirea de poveşti, dacă se poate, miraculoase - mai apreciată în zilele noastre decît oricînd! Dacă aţi fi văzut privirile pe care mi le-au aruncat - şi apoi şi le-au aruncat - rudele prietenei mele în clipa în care, cu jumătate de gură, le-am mărturisit că sînt scriitor, poate aţi înţelege! Dacă le-aş fi spus că tata e senator sau general de brigadă, iar eu un biet patron al cîtorva firme de comerţ exterior, s-ar fi uitat la mine ca la un păduche social - în comparaţie cu felul în care m-au privit! Scriitor! Ce părinte nu şi-ar dori un astfel de ginere? Îmi pare rău, domnilor: avocaţi, medici, contabili! Aţi căzut în dizgraţie! Ştiţi doar şi voi ce face roata! Şi eu care trecusem printr-o perioadă de fragilitate jenantă, de repliere, în care să public tot ce scrisesem nu mi se mai părea deloc o izbîndă, o perioadă în care tot încercam să mă trezesc din vis, să renunţ la cuvintele scrise! E drept că prietena mea tot m-a părăsit! Dar cel puţin ştiu de ce! Şi dacă am renunţat, temporar, la cariera mea de scriitor, am făcut-o numai din cavalerism! Nu voiam să-i împovărez noua ei relaţie, cu celebritatea mea! Nu voiam ca de fiecare dată cînd vine obosită de la serviciu - sau cînd se ceartă cu el, să dea drumul la televizor şi să dea cu ochii de mine (mai lansînd un bestseller, mai primind un premiu, înconjurat de admiratoare dornice). N-aş fi suportat gîndul că regretă, n-aş fi suportat să o ştiu plîngînd (şi cine, în locul ei, s-ar fi putut abţine?). Voiam să fie