Ideea acestui Hyde Park s-a născut dintr-o năzărire. De ce n-ar fi posibil într-o ţară de scenarişti încercaţi, experţi în aiurări şi aiureli? Într-o frumoasă zi de mai 2002, ni s-a năzărit că Dilema nu va mai apărea! Uite aşa! Cum aşa? Exact cum vă spun - nu sîntem nebuni! Ca oameni avizaţi cît de cît în ce priveşte mersul lumii - fără să cădem în pesimismul conformist şi facil - sîntem dotaţi cu imaginaţia relelor care, şi ele, afurisitele, drăguţele, mişcă viaţa cît binele. Realistic vorbind, supercalifragilistic trăind, năzărirea avea o bază. Am primit prea multe scrisori în care ni se mulţumea "fiindcă existaţi". Expresia a făcut şi face furori plus plăcere. Prea multă. Periculos de multă. Într-o bună zi a lunii mai din anul 2002, ne-a pălit îngrijorarea, cum e firesc în ţara lui Cănuţă-om-sucit (căci mai sîntem şi în Anul Caragiale în care deplîngem că Mitică e mai obsedant decît Cănuţă şi Kir Ianulea). Şi atunci ne-a venit cu ficţiune: da' dacă, într-o bună zi de vineri, nu se va mai găsi Dilema pe tarabă? Ca un făcut, în această perioadă de incubaţie a năzăririi, am primit cîteva telefoane din oraş care ne întrebau, foarte concret, dacă "e adevărat că nu o să mai apară Dilema?" Doi confraţi ne-au asigurat că "dacă vă scufundaţi, vă publicăm noi ultimul număr"... Să ne scufundăm? Aşa visase urît Tita Chiper... Cum o aflaseră? Oricum, acest crunt şi viguros mesaj de solidaritate s-a ciocnit de ipohondria noastră psihosomatică şi ne-a dus la fandacsia aceea după care se ştie că nimica mişcă. La noi, suciţi şi inverşi, a mişcat, a mişcat în sensul următor: dacă tot sîntem pe un "Titanic" şi ne scufundăm, orchestra cea mai bună - aceea care cîntă pînă în ultimele clipe - nu poate fi alcătuită decît din cititorii noştri! Să le publicăm urgent scrisorile şi articolele care aşteaptă de ieri, de alaltăieri... Brusc, într-un avînt al humorului nostru tenace, i-