"Cred că starea asta în care mă aflu şi malnutriţia în care mă aflu îmi dă emotivitatea asta. Lucrez cu ziua şi e dificil la o vîrstă de 48 de ani. Am lucrat la ICPIL, la RECPIT... acum nu mi-aş dori foarte tare să mai lucrez fiindcă se lucrează pe calculator... sînt foarte puţini din cei ce erau, majoritatea au plecat sau au întreprins alte afaceri... dar nu asta mă deranjează pe mine, ci că nu poţi să trăieşti omeneşte, copiii să aibă un climat armonios de dezvoltare, să le dai un acces. Am pierdut casa cu şapte ani în urmă, datorită inflaţiei... m-am gîndit să realizăm ceva pentru copii, ştiţi bine, să poţi să pleci, să aibă mereu preocupări şi extraşcolare, poezia, de exemplu, sportul. Cu cineva, că nu-i mai permit să îi dau numele pe post, n-are nici un sens să denigrezi un om, chiar dacă am făcut un rău. Era apartament superb în bloc, atunci nu ştiam ce pierd. Acum dacă luam banii plecam în orice colţ al lumii, fără probleme. Două camere şi era un intermediar, care-l cunoştea şi domnu' din sport. Una s-a discutat în casă, alta a ieşit. Am doi copii, prin intermediar am primit, dar nu suma necesară să poţi cumpăra o altă locuinţă. Am primit ghiozdănelul cu 7 milioane acum şapte ani de zile. Gîndul meu era cum să creez condiţii omeneşti celor cinci copii, cum să facă tenis de cîmp, vroiam să fac ceva din ei şi să trăiesc şi eu. Ne-am
gîndit ca banii să-i investim în afacere şi să stăm cu chirie. Pe vremea aceea nu existau relaţiile cu locuinţa, acum sînt relaţiile, dar nu sînt bani. Ştiţi că sărăcia duce la nebunie, că nu mai are nici un fel de importanţă cum îţi pierzi locuinţa, dacă am dreptul şi eu la o a doua şansă, de ce m-au forţat cei de la institutul meu ca să vînd apartamentul din Militari ca să iau această casă, cînd, slavă Domnului, aveam dreptul şi fără să vînd acea casă. Cînd m-am mutat în această casă 99 la sută era Securitate. Asta nu mă
