In urma recensamintului s-a descoperit ca orasenii au plecat in numar foarte mare la tara. Oamenii nu mai suporta costul intretinerii si viata agitata. Isi vind apartamentele, isi cumpara o palma de pamint, o casuta si citeva animale. Asa isi pot tine copiii pe la scoala. S-a intimplat, insa, ca recenzorii sa descopere si sate din care au plecat toti taranii. Catune fara curent electric, care au fost parasite fara regrete de cei care au trait acolo. Unii si-au darimat casele, altii nu. Au lasat in urma munca de-o viata. In tot judetul sint acum sase sate in care nu mai locuieste nimeni. Numai in comuna Dealu Morii sint trei sate parasite. Intr-unul, ultimul om a plecat acum vreo sase ani. In celelalte, mai gasesti doar citeva suflete. La Dorofei, doi oameni isi traiesc batrinetea intr-o alta lume. Am vrut neaparat sa vajuns la Bobos, in comuna Dealu Morii. Auzisem ca acolo mai e o singura casa darapanata si eram curios sa vad cum e sa-ti petreci viata in pustietate. Mai bine de o ora am batut din poarta-n poarta pe la taranii din comuna, sa aflu drumul. Toti stiu de Bobos, insa ma sfatuiesc sa-mi vad de drum. "E cale lunga, maica, nu poti mata sa ajungi acolo. Tocmai pe drumul ala care traverseaza dealu' tre' s-o iei, si apoi mai urmeaza un deal", mi-a aratat cu mina matusa Aneta, pe care cu greu am convins-o sa iasa pe ulita. Si ceilalti sateni mi-au spus acelasi lucru, dar m-am incapatinat sa-mi continui drumul spre satul fara oameni. Vroiam sa vad daca realitatea "bate" cu imaginatia. Am parcurs cu masina vreo doi kilometri, pe ulite care se ingustau si se largeau cind te asteptai mai putin. La un moment dat, un om iese in cale si ne explica ca nu mai putem inainta decit pe jos. "E greu, sa stiti, ca urmeaza o ripa si e plina de apa", au fost cuvintele taranului, care m-au convins sa renunt. Satucul ascuns Ma intorc la primarie si il chestionez pe primarul Ion Sta