Ce n-a facut atunci premierul sa-i convinga pe jurnalisti ca e curat ca lacrima, s-a rastit la ei, le-a trimis drepturi la replica, a rascolit prin chitantele soacrei... Grija sa pentru onoarea de familist a umplut de riduri fruntile din guvern, incepand cu Octav Cosmanca si terminand cu Serban Mihailescu, om sensibil si iritat la culme ca Le Monde i-a tradus numele cu Micky Le Bakchich, stiut fiind ca spaga nu-i totuna cu bacsisul. Bacsis primesc doar chelnerii. Problema era grava mai cu seama ca Ion Iliescu a trecut de la aerul hatru de pe vremea confruntarilor electorale, cand ii lauda pe miliardarii de carton specializati in folosirea slabiciunilor legii pentru a-si consolida imperiile, la cea de la sfarsitul anului trecut cand, in fata unei adunari de revolutionari, declara razboi coruptiei, infierandu-i pe imbogatiti. Ministrilor le-au stat Rolex-urile cand l-au auzit. De atunci, toata lumea, cu mic cu mare, este ingrijorata de coruptie. Ministresa Justitiei ii lucreaza in foi de vita pe judecatori, procurori si grefieri, dandu-le sfaturi referitoare la ce, cum si pe cine sa judece, scriind la nevoie legile in carne vie, ministrul de Interne vegheaza ca subordonatii sa aiba doar vilele pe care le merita in functie de gradele de pe umar si stelele din biografie. Insusi procurorul general, care nu mai pridideste cerand recursuri in anulare sau dand solutii de neinceperea urmaririi penale, moare de grija coruptiei. Te si miri ca prin navoadele lui s-au strecurat pestii cei mari, gen Zaher, Mujea Marcelini, Sever Muresan, Razvan Temesan sau trio Paunescu. Dupa ce l-au auzit si l-au vazut pe presedinte dand in patima anticoruptiei, toti si-au dres glasul si, cu ciocu’ mare, au lansat strigatul de lupta. Nu e de mirare ca, inconjurata de atatia oameni ingrijorati si grijulii, coruptia a crescut grasa si frumoasa si vrea sa se emancipeze, sa se aseze la ca