- Editorial - nr. 112 / 11 Iunie, 2002 Ziua de 4 iunie nu a trecut neobservata pe melegurile harghitene si covasnene. Nici nu se putea altfel. "Cuiul din talpa", numit Trianonul, trebuia adus in discutie. S-au tinut slujbe, discursuri plangarete prin "bisericile istorice". Ca de obicei, primarul din Odorheiu Secuiesc a fost "vioara intai". Pe bornele de la marginea drumului ce duce de la Bálványos la Lacul Sfanta Ana a fost scris ceea ce se putea citi, de la o vreme incoace, si pe parapetii dintre Gheorgheni si Borsec: "Blestemat sa fie Trianonul!", "Transilvania - pamant secuiesc!" In fata ambasadei Romaniei din Budapesta, tineri "furiosi" au strigat acelasi lucru. Reactii ale unor dementi si nostalgici, care ne ofera prilejul unui comentariu cerut de problemele aflate in discutie. Cu toata recunoasterea de catre comunitatile alogene - ne referim aici la Actul de constituire si la Manifestul Consiliului National Maghiar (Targu-Mures), la declaratiile secuilor (Sibiu), sasilor (Medias), tiganilor (Tarnaveni), la motiunea de la Bucuresti a evreilor, toate avand loc intre 9 ianuarie - 27 aprilie 1919) -, cu toata valoarea ei juridica, Declaratia de la Alba Iulia a fost incalcata cu prilejul tratativelor de pace, chiar de Marile Puteri. Sa recurgem, pentru acest segment de cronica a vremurilor, la opinia istoricului dr. Mircea Dogaru, exprimata in cartea "Adevarul despre «Hungaria» - monumentul intolerantei si vrajbei milenare". "… Marile Puteri au «negutat» ca la piata frontiera vestica a Romaniei, indepartandu-ne de Tisa. In teritoriile smulse Romaniei de Trianon, supusa, fara drept de apel, maghiarizarii, populatia romaneasca cedata, estimata atunci la circa 500.000 (cifrele variaza intre 250.000 si 800.000!), mai subzista azi in numar de circa 10.000 - 15.000 de indivizi, pastrati artificial, ca termen de comparatie pentru pretentiile aberante (…). Stransi in jur