O altă scrisoare pierdută

În APOSTROF, numărul de pe mai, drept răspuns la o mai veche anchetă, dl. Al. George publică o "piesetă într-un act" cu titlul pe care l-am folosit eu însumi mai sus. Ideea este că apoteoticul final al piesei lui Caragiale ascunde, în fond, o misterioasă continuare a confruntării şi şantajului. Piesa se încheie, conflictul nu. Alte alegeri, aceeaşi piesă. Tot în revista clujeană, dna Dorli Blaga are un interviu cu unele date noi despre tatăl d-sale. E perceptibilă o frustrare: poetul a murit înainte de a i se fi tipărit vreo carte sub regimul comunist. Fiica poetului accentuează acest aspect în introducerea la una dintre întrebări. Totuşi! Traducerea lui Faust vede lumina tiparului în 1955 iar în 1957 poetului îi apar traduceri din Lirica universală. Sigur, acestea nu sînt "originale", dar în interviu era vorba de tipărituri pur şi simplu. În legătură cu Poeziile prefaţate de G. Ivaşcu în 1962, dna Blaga spune că poetul a semnat contractul pe patul de spital, dar că volumul a apărut abia "aproape doi ani după moartea lui." Poetul a murit în 6 mai 1961 iar Poeziile au fost pe piaţă, cum se zice, la începutul lui 1962, din cîte îmi aduc aminte. G. Ivaşcu afirma chiar că apucase să-i arate lui Blaga o formă brută a cărţii. Cronicarul face aceste precizări de dragul adevărului, fără nici cea mai mică intenţie de a minimaliza dificultăţile prin care poetul a trecut în anii de după 1947. Chiar împrejurarea, semnalată cu amărăciune de dna Blaga, că Editura Academiei nu i-a tipărit academicianului epurat nici o carte, nici după ce l-a reabilitat, şi asta vreme de peste o jumătate de secol, spune multe. În acelaşi număr, dna Marta Petreu inventariază titlurile în care istorici literari români au studiat chestiunea ataşurilor legionare din tinereţea lui Cioran şi Eliade. E un fel de răspuns la cartea Alexandrei Laignel-Lavastine. Nu ne înd