Alexandru Muşina nu e interesat de părerea criticii literare: "Nu sînt ipocrit cînd spun că nu sînt importante pentru mine cronicile la cărţile mele." Mai mult, ni se înfăţişează imediat o poveste cu personaje, din genul celor nerecomandate sub 15 ani: "Criticul este un profesionist, este un fel de prostituată, o demimondenă, dacă vrei. El citeşte sute de cărţi. El mimează (cred, de multe ori) plăcerea, emoţia. De sute de ori. Pe mine nu mă intereseasă dragostea profesionistelor (profesioniştilor), deşi este mai sofisticată decît dragostea unei gîsculiţe (cititor oarecare)." Cu astfel de umor machist, cu asemenea poante stătute, Alexandru Muşina şi-a cîştigat într-o anumită parte a literaţilor tineri faimă de dur, de "supărat", de om care spune lucrurilor pe nume. în Sinapse, noua carte publicată la editura proprie, sînt adunate articolele, interviurile, sentinţele, reţetele trimise ţării dinspre oaza Braşov. Plus cîteva articole publicate cel puţin a treia oară, (unele sigur a cincea oară), dar de a căror receptare autorul nu e mulţumit: Postmodernismul la Porţile Orientului, S-avem şi noi postmoderniştii noştri, Paradisul din tomberon.

Declaraţia de la început, cu lipsa de interes faţă de cronica literară, nu e în măsură să ne liniştească şi să ne asigure că într-adevăr nu-l va interesa ce scriu eu aici. Din toate textele sale se desprinde un model de gîndire explicativă, conspirativă care numai liniştit nu te poate lăsa în rolul tău de comentator. Imediat intervin schemele de diagnostic pe care Alexandru Muşina le aplică îndeobşte tuturor fenomenelor şi manifestărilor din cultura română actuală. Una dintre aceste scheme este cea a "naşului": "Obiceiul pămîntului s-a impus şi în lumea literară. ş...ţ Cîţiva ai ultimilor 30 de ani: Nicolae Manolescu, Mircea Martin (elita intelectuală şi valorică), Laurenţiu Ulici (profilat pe veleitari) şi, mai nou, con