În colecţia "Ethnos" a Editurii Albatros a apărut, sub îngrijirea lui Constantin Schifirneţ, primul volum al Discursurilor parlamentare ale lui Titu Maiorescu, cea dintâi reeditare de la apariţia lor, în 1897, la Editura Librăriei Socec. Volumul cuprinde discursurile ţinute de deputatul şi apoi ministrul junimist între 1866 şi 1876, însoţite de nişte introduceri care lămuresc contextul istoric şi politic. Deşi perioada face parte din ceea ce Maiorescu avea să numească, în Oratori, retori şi limbuţi (1902), "prima epocă a oratoriei parlamentare române", când "darul vorbirii se preţuieşte oarecum în sine însuşi, şi de mari oratori trec cei ce vorbesc mai lung, mai sonor, de omnibus rebus şi cu cea mai felurită şi înflorită frazeologie", discursurile sale sunt de o sobrietate numai rareori punctată de câte o metaforă sau ironie la adresa celor pe care îi combate, şi mai ales a celor care îl întrerup. Cititorul poate reconstitui, din simpla construcţie a frazei, atmosfera descrisă de un contemporan, Anghel Demetriescu: "...nimic din acea frenezie de gesturi şi de schimbare necontenită a muşchilor feţei sau a atitudinii corpului, care caracterizează pe cei mai mulţi din oratorii noştri. Nimeni nu l-a văzut izbind cu pumnul sau cu palma tribuna de unde vorbea. [...] Gesticulaţia sa nobilă dar animată, deplina posesiune de sine, înlesnirea cu care îşi găseşte cuvintele trebuincioase pentru esprimarea gândurilor sale, timbrul plăcut dar viril al vocii sale, perfecta structură a frazelor sale nepremeditate, pun în mirare şi încântă pe auditori."

Este epoca marilor răfuieli între junimişti şi "fracţiunea liberă şi independentă", mişcare ieşeană de sorginte liberală, combătută de Maiorescu încă din articolul său antibărnuţian din 1867. S-ar putea spune deci că prima fază a oratoriei parlamentare maioresciene e o continuare a luptei duse mai înainte pe plan local: m