- Editorial - nr. 113 / 12 Iunie, 2002 E anotimpul plin de fervoare al "promotiilor", al costisitoarelor, inutilelor, dar atat de placutelor "bologasuri", specifice, pare-se, doar targumuresenilor - pantagruelic "adio" adresat anilor de scoala, praznic in toata regula, cu dar, ca la nunta, copii-parinti-bunici ingropand o felie de viata, anii cei mai lipsiti de griji. Caci greul de-abia acum incepe. Fereastra e larg deschisa, aripile, inca alb imaculat, intinse in forta, sufletul gata de zbor. Incotro? Numai Dumnezeu si ursitoarele cunosc drumul bun. Mintea viteaza a copilului il va gasi de la inceput? Ori va peregrina, ani la rand, sfasiat de indoieli, imbatranit inainte de vreme in scrasnetul plesnit al portilor inchise? Cine poate sti? Tot Dumnezeu si ursitoarele. Primesc la redactie un plic delicat - o "promotie" din partea fetitei unui bun prieten, care ma induioseaza, dar ma si intristeaza: un motto sugerand desertaciunea "balciului"- "bla bla bla"-, dar, paradoxal, gandul de viitor al copilului-artist se muleaza pe un superb vers al poetului Vasile Voiculescu -"Nu-i oaste mai viteaza ca oastea-nchipuirii". Surprinzatoare maturitate - toata filosofia lumii, cuprinsa intr-un joc de cuvinte. Imi vine in gand un alt vers, al poetului atat de drag sufletului meu, Lucian Blaga: "Copilul rade:/ Intelepciunea mea e jocul"... Ca Madlena lui Proust, pliculetul rascoleste alte amintiri. In urma cu ceva timp, intr-un grup de prieteni, "filosofam" despre... fericire. "Fericirea nu exista - sustinea cineva. E doar o notiune de dictionar." Si atunci l-am contrazis, doar pe jumatate, replicandu-i ca, probabil, ea e harazita doar femeii, pentru ca lui Dumnezeu i-a parut rau ca a pedepsit-o mai tare decat pe Adam, si, in compensatie, i-a daruit o farama din harul Creatiei. Le spuneam ca e intraductibil in cuvinte sentimentul pe care ea il traieste cand isi strange prima oara