S-a mai încheiat un an şcolar. Disputa din jurul manualelor alternative (în fond, opţionale) a captat aproape întreaga atenţie a protagoniştilor şi a opiniei publice. Dar problemele şcolii (de toate gradele) sînt mult mai numeroase. Aş vrea să mă ocup acum de una singură, dar nu fără a le menţiona, măcar, pe celelalte: indisciplina generalizată, la elevi, studenţi şi profesori (absenţe de la ore, scăderea prestigiului dascălului etc.); corupţia (concursuri şi examene fraudate, trafic de influenţă, mită, sub cele mai sofisticate forme); salariile mizerabile (care au creat corupţia şi au dezvoltat un sistem de meditaţii fără de care nici viaţa profesorilor, nici cea a elevilor nu mai pot fi concepute); neaplicarea completă a măsurilor de reformă, ba chiar blocarea lor de către noua conducere a MEC.

În continuare va fi vorba de cel mai grav lucru pe care îl constatăm în felul în care legea şi o mentalitate eronată transformă liceul dintr-o şcoală de cultură generală în contrariul ei. Legea e nesigură la acest capitol. Admiţînd un număr de licee de specialitate chiar mai mare decît acela din regimul trecut, legea face un prim pas spre destrămarea conceptului de cultură generală care ar trebui să definească liceul. Al doilea pas îl reprezintă înţelegerea liceului ca un învăţămînt, nu de-sine-stătător, ci preuniversitar. Denumirea oficială a primilor doisprezece ani de şcoală este chiar aceasta. Oricît însă ar fi de valoroasă ideea continuării de către cît mai mulţi copii a studiilor la universitate, liceul trebuie să fie altceva decît vestibulul acesteia. El trebuie să formeze pînă la capăt deprinderile şi să asigure cantitatea şi calitatea necesară a informaţiei. Este şi motivul pentru care liceul trebuie să se bazeze pe cultura generală, nu pe specializări, fie ele foarte moderne şi utile.

Cultura generală este însă prin excelenţă umanistă. Şi ea est