Ivona, principesa Burgundiei

Unei tinere regizoare căreia până acum i-am văzut doar spectacole mai curând neizbutite, i-a fost încredinţată în pripă montarea uneia dintre cele mai frumoase, dar şi mai dificile piese din literatura dramatică a secolului trecut - Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz. Dacă e să-i recunosc vreun merit Alinei Hiristea e că, deşi a operat drastice reduceri în text, a izbutit să-l expună scenic clar, aşa încât până şi cel mai indiferent spectator pleacă din sala de teatru apt să relateze momentele esenţiale ale acţiunii. Fără să resemantizeze textul, spectacolul înfăţişează ceea ce era mai simplu, mai evident în piesa lui Gombrowicz. Se lasă deoparte însă exploatarea acelor ambiguităţi ale scriiturii din valorificarea cărora s-ar fi putut naşte originalitatea. Altfel spus, e greu să-i găseşti montării vreo supratemă. Mulţumindu-se cu o "regie provizorie" contând pe frumuseţea învelişului vizual bine gândit de scenograful începător Adrian Buzaş, Alina Hiristea nu a pătruns în miezul textului, nu l-a interpretat. Or, după cum scria Paul Ricoeur, a interpreta un text înseamnă "a urma mişcarea sensului spre referinţă, adusă spre acel fel de lume, sau mai degrabă a fi în lume deschis în faţa textului; să-l interpretezi înseamnă să desfăşori noile medieri pe care discursul le instaurează între om şi lume". Nici vorbă despre astfel de desfăşurări în spectacolul orădean. Însăşi relatarea la nivel primar pe care o adoptă montarea ar fi devenit lâncedă dacă nu ar fi fost înviorată de mişcarea scenică şi dansurile concepute de Victoria Bucur, care se străduieşte astfel să infuzeze reprezentaţiei visceralitate. Tinerii actori pe care excelenta coregrafă i-a transformat în dansatori de performanţă şi care compun personajul colectiv al Curţii merită aprecierile noastre. Dar parcă ar fi fost nevoie de ceva în plus pentru ca