Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile pot reusi

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 17 iunie 2002 ·

•Europenii investesc in promovarea egalitatii sanselor pentru femeile din Sud-Estul Europei

Fara indoiala, femeile pot reusi sa faca lucruri deosebite, chiar mai bine decat barbatii. Dar asta numai daca mediul socio-politic le permite. Si nu ar fi nevoie de mare lucru. Suficient ar fi ca acestea sa aiba parte de sanse egale cu barbatii atunci cand se inscriu intr-o competitie directa sau indirecta pentru ocuparea unui post, ori pentru derularea unei afaceri, sau, de ce nu, daca incearca sa-si impuna un punct de vedere in viata politica. Este bine cunoscut faptul ca democratiile occidentale acorda o atentie deosebita prevenirii, dar si eliminarii oricarui fel de discriminare atat acasa, cat si in curtea potentialilor parteneri de prin curtile vecine. Iata de ce aspiratiile Romaniei de integrare in structurile europene nu s-ar putea concretiza cat timp mediul socio-politic romanesc ar ramane incompatibil cu cel occidental din punct de vedere al asigurarii egalitatii sanselor. Vestea buna e ca occidentalii nu s-au rezumat exclusiv la a impune Romaniei niste criterii de compatibilitate cu ei, ci dau si o mana de ajutor. Mai precis, bani. Este vorba de fonduri importante, care se aloca pe programe distincte tuturor democratiilor central si est-europene pretendente la statutul de membru cu drepturi depline al clubului ultra-select numit Uniunea Europeana.

Pactul de Stabilitate - Grupul de Actiune pentru Egalitatea de Sanse

Un astfel de program este Pactul de Stabilitate - Grupul de Actiune pentru Egalitatea de Sanse, care are ca obiect imbunatatirea cantitativa si calitativa a participarii femeilor in viata publica si politica in Sud-Estul Europei. Programul nu a aparut intamplator, ci ca urmare a unui studiu din care a reiesit ca, in aceasta regiune, atat la nivel central, cat si in plan local, gradul de implicare a femeilor i

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 4 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sibiu: O maşină a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un autobuz în care erau doi pasageri / În urma impactului, cele două vehicule au luat foc / Şoferul autoturismului a murit şi nu a fost stabilită identitatea acestuia

News.ro acum 3 ore
Un accident rutier a avut loc, marţi seară, în municipiul Sibiu, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz de transport călători, iar în urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Şoferul autoturismului a murit şi încă nu i

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

După Sorana Cîrstea, şi Gabriela Ruse a acces în turul doi la Miami Open

News.ro acum 2 ore
Gabriela Ruse, locul 102 WTA, venită din calificări, a acces în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Miami Open. Ruse (27 de ani) a învins-o în runda inaugurală pe rusoaica Polina Kudermetova, 21 de ani, locul 56 WTA, scor 6-1, 6-7 (5), 6-2.

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Crin Antonescu: Klaus Iohannis a ieşit urât de pe aparat, cum se spune în gimnastică. Un final trist de carieră

HotNews acum 4 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, că fostul preşedinte Klaus Iohannis a avut un final trist de carieră. El consideră că Iohannis a rămas „dator cu foarte multe” încrederii pe care r

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 6 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 3 ore
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

0°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

-2°
mie.

-2°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/12°
sâm.

4°/11°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

6°/14°