Lorette NOBÉCOURT
Conversatia
Traducere din franceza de Mioara Izverna, Editura Est, Colectia „Literatura contemporana“, Bucuresti, 2001, 120 p., f.p.
La 30 de ani, Lorette Nobécourt are la activ patru volume: trei romane si un eseu. Sindromul „Micuta Picasso“ este pe cale sa se extinda in spatiul cultural francez, unde scriitoare de 20 de ani primesc burse mensuale de 18.000 de franci pentru scrierea unor romane avortate. Exista un contingent de scriitori francezi contemporani pe care spiritul sau, mai degraba, fantoma lui mai 1968 nu i-a parasit. Ei scriu fie minimalist, ca reactie la literatura psihologizanta (la un anume stil francez baroc, analitic, la retorica memoriei afective autarhice), fie „pe sleau“, cu prefacuta incontinenta, intr-un exercitiu de strip-tease ontologic – daca expresia ni se permite –, activind atit voyeurismul, dar si sadismul cititorului frustrat si nerabdator. Acest trash-writing, cum a mai fost numit, oricind transformabil in trashy novels, are, desi reperabil in romane personale sau in diverse „autofictiuni“, anvergura sociala, uneori politica. El este mostenitorul literaturii angajate de acum citeva decenii si aici recunoastem, cel mai limpede, legatul spatiului mental saizecisioptist.
De la Guy Debord la Baudrillard, de la Foucault la Michel Houellebecq si Frédéric Beigbéder, de la Pascal Bruckner la Virginie Despentes, una dintre obsesiile culturale, sociale, existentiale franceze se manifesta irecuzabil si incurabil. Este vorba despre denuntarea societatii spectacolului – societatea burgheza – drept cea mai perfectionata si mai difuza, dar cu o atit mai eficace inchizitie: un neoplasm, in fata caruia actiunea colectiva s-a dovedit neputincioasa, iar tratamentele pe termen lung exaspereaza mereu. Ramine realizarea sinelui, solutia individuala.
In ea crede Lorette Nobécourt. Scriitoarea fra
