Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detasament de cagulati la Politia Roman

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 18 iunie 2002 ·

Consiliul Local Roman a cerut Ministerului de Interne suplimentarea numarului de politisti din Roman. IGP a trimis doi ofiteri pentru documentari. In prezent, din organigrama Politiei Roman "lipsesc" 30 de politisti Ieri, la Roman au sosit doi ofiteri din cadrul IGP (Inspectoratul General al Politiei), la cererea Consiliului Local (CL) al municipiului Roman. Datorita cresterii infractionalitatii din ultima vreme pe raza municipiului, CL a cerut suplimentarea numarului de politisti din cadrul Politiei Roman si infiintarea in municipiu a unui Detasament de Interventie Rapida, aidoma celui care activeaza in prezent la Piatra Neamt. "Am adus la cunostiinta conducerii Ministerului de Interne (MI) problemele cu care ne confruntam. CL a cerut ca problemele cu privire la cresterea infractionalitatii in Roman sa poata fi rezolvate mult mai usor de catre politisti. Din pacate, la Roman, Politia este lipsita, conform organigramei, de 30 de politisti, 25 de subofiteri si cinci ofiteri. Am apelat la MI pentru a se incerca suplimentarea numarului de politisti, astfel incit romascanii sa nu mai mearga cu frica pe strada. In plus, dupa evenimentele petrecute in ultima vreme, s-a cerut si infiintarea unui Detasament de Interventie Rapida (DPIR) la Roman pentru cazurile speciale. Speram sa gasim intelegere la cei de la MI", ne-a declarat Dan Ioan Carpusor, primarul municipiului Roman. Acesta a avut ieri o intrevedere cu reprezentantii Politiei Roman si cu ofiterii veniti de la Bucuresti, pentru a gasi solutii la problema cu care Romanul se confrunta in ultima vreme. "Deocamdata sintem la stadiul de discutii. Se fac tot felul de evaluari si se studiaza situatia din teren. Hotarirea de suplimentare a numarului de politisti va fi luata de catre MI", ne-a declarat colonelul Costache Pricope, adjunctul comandantului Politiei Roman. Detasament de cagulati Infiintarea unui DPIR in cadrul Pol

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 14 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°