MERITĂ să fie aduse în discuţie măcar cîteva dintre observaţiile pe care lingvistul britanic David Crystal le face, în recentul său volum Language and the Internet (a cărui structură de ansamblu am prezentat-o în această rubrică în săptămîna trecută), asupra limbajului folosit în mediile electronice: cel puţin pentru a putea confrunta situaţia din engleză cu cea din româna actuală.

David Crystal consideră că un semnal al autonomiei unui limbaj este preluarea şi parodierea acestuia în alte varietăţi ale limbii; oferă astfel o serie de exemple de terminologie informatică intrată în limbajul colocvial, cu sens mult lărgit şi conotaţii glumeţe, ironice: to download, multitasking, hypertext - folosite pentru "a lua cuvântul", "care face mai multe lucruri deodată", "lucruri ascunse". Fenomenul există şi în română, unde verbe ca a reseta sau a accesa au căpătat, mai ales în limbajul tinerilor, sensuri noi. Nu am observat totuşi la noi extinderea ludic-parodică - în publicitate mai ales - a modelului de adresă din Internet, formată din cuvinte şi fragmente lexicale separate de cîte un punct; ceva mai mult este imitat modelul adreselor de poştă electronică, cu semnul @ ("at") substituind pur şi simplu litera A.

Trăsătura fundamentală a "vorbirii scrise", tendinţa de a fixa în scris oralitatea (mai puternică în grupurile de chat, în listele de discuţii, parţial şi în mesajele poştei electronice) se manifestă şi în mesajele în engleză prin litere şi semne de punctuaţie repetate exagerat (hiiiiiii, hey!!!!!!!) şi prin stabilirea unor semi-convenţii: scrierea în majuscule corespunde adesea tonului ridicat, "ţipat", iar spaţierea - rostirii răspicate. Crystal constată rolul destul de limitat pe care îl au semnele special inventate - smileys sau emoticons - care atrag într-adevăr atenţia la primul contact cu anumite texte şi pe care unele lucrări le supraevaluea