Aflat printre nominalizaţii la Premiul Prometheus, oferit de Fundaţia Anonomul, pentru Opera Omnia, poetul Geo Dumitrescu a refuzat, printr-o scrisoare publicată de ziarul Ziua din 7 iunie, această "strălucit-binefăcătoare iniţiativă". Poetul a ridicat, cu acest prilej, mai multe obiecţii împotriva sistemului ca atare, al nominalizărilor, caracterizat foarte plastic drept "un rodeo plin de primejdii şi capcane", dar la care d-sa nu doreşte să participe.
Numărîndu-mă printre membrii juriului şi fiind la curent cu felul în care s-au făcut propunerile, mă simt dator cu o explicaţie pentru extraordinarul poet care este Geo Dumitrescu. Neconsolat a-l fi supărat, aş dori să-i spun că greşeşte de două ori în refuzul d-sale.
Un premiu poate fi refuzat. Se cunosc destule cazuri, mai mult sau mai puţin, celebre, de la Nobelul lui Sartre la Premiile Naţionale pentru Teatru de anul acesta. Şi un asemenea refuz este absolut îndrituit. De necomentat, dacă vreţi. Fiecare dintre noi e liber în opţiunea sa de a accepta ori nu laurii. Nominalizarea nu se poate însă refuza. Ea este o propunere, nu un rezultat, este un proiect, nu încă o lege. Ca opţiune, nominalizarea nu aparţine decît celui care o face. E forma lui de judecată critică. Şi ar fi cel puţin ciudat să ceri nominalizatului permisiunea de a fi nominalizat.
În al doilea rînd, mă tem că poetul Geo Dumitrescu nu a înţeles exact rostul nominalizării, ca procedeu curent, de la o vreme, în aproape toate oficiile de premiere. Nominalizarea nu este "impusă" juriului de către cineva, ca o limitare a cîmpului său de vedere. Tot juriul o face, dar "ezitînd" încă între mai multe posibilităţi. Uneori există chiar două jurii diferite. În orice caz, votul final este "colectiv", nu individual, rod al deliberării tuturor membrilor juriului, nicidecum al capriciului sau pripelii cuiva. Procedeul de a anunţa candida
