La Roma, în Capitala Lumii, Portughezii au marcat de-a lungul secolelor o prezenţă discretă, dar constantă: respectuoasă cu sora mai mare întru putere şi credinţă, Portugalia are faţă de Italia un permanent sentiment de deferenţă, aproape de supunere fericită. Şi asta nu doar în religie ori politică (la urma urmelor, toate ţările creştine depindeau cîndva de Papă, iar deciziile Romei erau atunci fără drept de apel), ci mai ales în cultură; în amurgul Evului Mediu, poeţii, pictorii şi arhitecţii portughezi priveau spre Italia ca spre modelul inconfundabil şi reformau cultura portugheză, începînd cu secolul al XVI-lea, pe model italian. Integraţi fără regrete Imperiului Creştin, Portughezii s-au aşezat cuminţi în băncile romane, au ascultat de Maestru, chiar şi atunci cînd propriul lor Imperiu Lusitan ajunsese la maxima splendoare, cuprinzînd un teritoriu de două ori cît Europa.
Discreţia prezenţei portugheze la Roma se traduce prin urme la fel de discrete. O străduţă de lîngă Piazza Navona, piaţă ce-şi păstrează forma din timpul împăratului Domiţian, o străduţă frecventată cîndva de mii de pelerini, se cheamă Via dei Portughesi. Ceva mai încolo, aceiaşi Portughezi au construit o biserică în care au adus din Patria-mamă ceea ce pentru ei era mai preţios: numele patronului Lisabonei, Sfîntul Antonio, apoi podoabe baroce (aur, marmoră, pictură multicoloră, ornamentaţie extremă), într-o combinaţie ce nu putea fi decît portugheză. Şi astfel Roma are Chiesa Sant Antonio dei Portoghesi, mică stea strălucitoare printre alte o sută.
Chiar şi acum, în iunie 2002, Portughezii aduc la Roma tot ce au ei mai bun. Expoziţia Roşu şi Aur de la Muzeele Capitoline desfăşoară comori ale barocului portughez atent selecţionate; însă pînă şi această colecţie fără egal riscă să treacă aproape neobservată, pentru simplul motiv că ea se prezintă la Roma, adică acolo unde...
