La ultima ediţie din sezonul acesta a Procesului Etapei de pe Pro t.v., Gigi Neţoiu, cunoscut ca un cal breaz în Oltenia şi nu numai, l-a făcut "ţigan borît" pe unul dintre suporterii clubului craiovean şi, într-un acces de violenţă, a fost pe punctul să-i distrugă lui Ioaniţoaia microfoanele ultrasensibile. Alt Gigi, Becali de data asta, s-a luat mai demult de autorul emisiunii Fotbal la Maxx, a vrut să-l bată şi i-a spus ceva asemănător: "Cioară". Numeroşi suporteri stelisto-dinamovisto-rapidişti arborează pancarte cu slogane rasiste ori antisemite şi se bat cu oamenii de ordine sau între ei. În fine, de curînd un post francez de televiziune reproducea cîteva declaraţii din Le Monde despre felul în care, în timpul războiului din Algeria, bine-ştiutul om politic francez de extremă dreapta, Jean-Marie Le Pen, pe atunci locotenent, îi tortura pe algerienii de la care voia să smulgă informaţii.

Ce legătură este, îndefinitiv, între toate acestea? Una simplă: e vorba de aceeaşi combinaţie între violenţa (fizică ori verbală) şi extremismul ideologic. E ciudat (şi totuşi!) să constaţi cît de bine merg împreună. Violenţa îi vine extremismului ideologic ca o mănuşă. Sau invers: nu e sigur care pe care îmbracă. Rasiştii din rasa becalo-neţoiască simt o imperioasă nevoie de a se comporta brutal. Ei nu doar îi urăsc pe negri sau pe ţigani (iar Le Pen şi pe "pieds noirs" algerieni ori, în general, pe arabi), din raţiuni ideologice, de puritate a rasei şi a naţiei, dar sînt gata să-i lichideze. Fie şi înjurîndu-i. Dar, mai des, aplicîndu-le pumni şi picioare ca învăţare de minte că au culoarea pielii pe care o au.

Dintotdeauna nazismul, antisemitismul, rasismul, comunismul, ca ideologii extreme, s-au asociat cu violenţa şi crima. Legionarii i-au ucis pe Armand Călinescu, I.G. Duca, Iorga, Madgearu şi alţii. Hitler i-a exterminat pe evrei, pe slavi şi pe alţii