PRINTR-UN rafinament "decadent", carenţa de energie duce la o dedublare care nu e între prezenţă şi absenţă, activitate şi pasivitate etc., ci între două variante ale suspendării eului. Subminată de oboseală, acţiunea (prezenţa) de care îi este autorului lehamite duce la fals, absenţa fiind, la rîndul său, compromisă, mistificată de această "aflare în treabă" fără sens. E un fel de apogeu al negării, întrucît aceasta se hărţuieşte şi încearcă a se discredita. Atît factorii pozitivi cît şi cei negativi nu se pierd prin ofensiva contrariilor, ci printr-un rău lăuntric, printr-o criză endogenă, fără leac: "Am, şi eu, două suflete. Unul de aflător în treabă, celălalt de absent. Din păcate, pentru că lipsa de energie mă împiedică să trăiesc cum aş vrea, absenţa - ca şi pensia - e numai o fata morgana. Un miraj. Nu pot să mi-l permit". Neavînd la îndemînă forţa blasfematoare, demonia ţîşnitoare precum un vulcan din adîncimile fiinţei dizgraţiate, deci vocaţia marii damnări, Livius Ciocârlie se mulţumeşte cu o damnare medie, lîncedă, aidoma unui foc scăzut. Hiperbola morală e înlocuită cu litota. Discursul apare marcat de o lamentaţie modestă, vag ironică. Idealizării existenţiale dezumflate nu-i răspunde grandioasa deznădejde, ci umila irealiziare formală care e ironia. Bucuros că nu e obligat "a se lua în serios", eseistul declară că, în schimb, trebuie să-şi asume fraze ale lui Rousseau, "autor care, pentru că îi semăn, mi e nesuferit", precum următoarele, extrase din Réveries d'un promeneur solitaire: "Va fi vorba mult despre mine, căci un solitar care gîndeşte se ocupă mult de el însuşi, în chip necesar. Afară de aceasta, toate ideile străine care îmi trec prin cap plimbîndu-mă îşi vor găsi de asemenea locul lor". D-sa se simte un emaculat moral: "Faţă de forma anticilor, modernii ar fi, cum zic, efeminaţi. Poate că şi sînt. De multă vreme, extragem literatură di