Iasul gazduieste astazi o delegatie formata din cei mai mari maestri ai filmului si teatrului romanesc, care vor trece prin orasul celor sapte coline in drum spre manastirile din Moldova si din Nordul Bucovinei. "Vor sosi la Iasi cei mai mari actori ai scenei romanesti, astfel incat trebuie sa ii primim cum se cuvine", a declarat Bogdan Barleanu, seful Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National Iasi.
Astfel, din delegatia de artisti vor face parte Tamara Buciuceanu, Stefan Iordache, Gheorghe Dinica, Florin Piersic, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Matei Alexandru, Iurie Darie si multi altii.
Seniorii si filmului teatrului romanesc vor fi primiti de catre oficialitatile judetului, joi, intre orele 9.00-9.30, in Sala Galbena a Prefecturii, dupa care, intre orele 9.30-12.00, vor vizita Biserica "Sfantul Nicolae", Biserica "Trei Ierarhi", Catedrala Mitropolitana, Bojdeuca lui Ion Creanga din Ticau si teiul lui Eminescu din Parcul Copou.
La sfarsitul vizitei lor in Iasi, se vor deplasa la Cotnari, unde vor participa la o degustare de vinuri. (C.M.)
Iasul gazduieste astazi o delegatie formata din cei mai mari maestri ai filmului si teatrului romanesc, care vor trece prin orasul celor sapte coline in drum spre manastirile din Moldova si din Nordul Bucovinei. "Vor sosi la Iasi cei mai mari actori ai scenei romanesti, astfel incat trebuie sa ii primim cum se cuvine", a declarat Bogdan Barleanu, seful Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu National Iasi.
Astfel, din delegatia de artisti vor face parte Tamara Buciuceanu, Stefan Iordache, Gheorghe Dinica, Florin Piersic, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Matei Alexandru, Iurie Darie si multi altii.
Seniorii si filmului teatrului romanesc vor fi primiti de catre oficialitatile judetului, joi, int