S-a mai dezumflat o minciună: în urma dezvăluirilor din ultimele zile, s-a dovedit că dacă S.R.I. zici, Securitate zici. Tromboanele cu eliminarea vechilor torţionari, cu trecerea în rezervă a celor care-au făcut poliţie politică s-au risipit precum păpădiile. Am râs ani de zile de argumentele lui Virgil Măgureanu, potrivit cărora a păstrat în S.R.I. doar treizeci la sută din vechii securişti, şi nici nu ştim ce bine o nimerisem. Şmecheră logică: dl. Măgureanu a uitat să spună că instituţia ctitorită de înalta-i inteligenţă era mult mai cuprinzătoare decât Securitatea. Prin urmare, cei treizeci la sută securişti rămaşi de prăsilă alcătuiau, după unele aprecieri, cam şaptezeci la sută din vechii lucrători cu ochiul şi timpanul.
Dar toate calculele pălesc în faţa evidenţei că, deşi "radical înnoit", Serviciul Român de Informaţii se ocupa exact cu aceleaşi măgării care făcuseră faima odioasei Securităţi. Ce altceva să fi făcut, la urma urmelor, când în fruntea ei se găsea un fost colaborator "amnezic" al Securităţii şi când statul a ajuns să reprezinte doar forma de organizare a noii mafii politico-economice? Cunosc destul de bine situaţia din oraşele transilvănene, unde biografia securiştilor s-a schimbat într-un singur fel: prin avansarea în grad. Prin urmare, nu mi-am făcut nici o iluzie că dl. Măgureanu chiar a populat cu sfinţi instituţia în fruntea căreia a tronat vreme de şapte ani.
Nu trebuie, totuşi, să ne indignăm că Securitatea a încercat, prin toate mijloacele, să-şi menţină influenţa. Chiar instituţii mai neînsemnate ar fi făcut la fel. De ce să fi acceptat securiştii să se călugărească în masă, când profiturile şi inimaginabilele avantaje abia începeau să sporească în noile condiţii? Amestecând în doze alchimice servilismul şi insinuarea, bonomia şi ameninţarea, securiştii au devenit indispensabili noilor potentaţi, într-un grad mai mar
