Lupta dintre neascundere şi acundere
Preocupările Editurii Humanitas pentru opera heideggeriană şi interpretarea acesteia continuă prin editarea cursului "Parmenide şi Heraclit", ţinut de Heidegger la Universitatea Freiburg i.B. în semestrul de iarnă 1943/1944 şi publicat abia postum în 1981, cu titlu redus - din cauză că volumul se referă de fapt aproape numai la Parmenide.
în ciuda faptului că porneşte de la faimosul fragment parmenidian despre calea adevărului, în care Zeiţa-Adevăr îl îndrumă pe filosof, subiectul nu este o reconstituire istorică a concepţiei lui Parmenide, ci o căutare a sensului originar al termenului grec aletheia, tradus îndeobşte ca "adevăr", căruia Heidegger îi găseşte vechiul înţeles de "stare de neascundere" (Unverborgenheit), rezultat al unei lupte dintre neascundere şi ascundere (ascunderea fiind strâns legată de uitare). Acest sens l-ar fi pierdut odată cu filosofia lui Platon, adevărul devenind corectitudine, tot astfel cum neadevărul, pseudos, îşi pierde sensul originar de ascundere sau acoperire, odată cu traducerea sa prin latinescul falsum.
Convins că la Parmenide se regăseşte, odată cu aletheia, fie şi în treacăt, întrebarea despre fiinţă, pe care Heidegger a încercat mereu să o readucă în prim-plan după o lungă uitare istorică, filosoful german trece de la întrebarea despre fiinţă la întrebarea despre adevărul fiinţei, înţeles ca Wesen al fiinţei: "Deshalb könnte es auch sein, daß zu ihrer Zeit eine Erfahrung eben dieser Seinsvergessenheit als Not entstünde und notwendig würde; daß angesichts dieser Seinsvergessenheit ein Andenken erwachen müßte, das an das Sein selber und nur an dieses denkt, indem es das Sein selber, Es in seiner Wahrheit, bedenkt: die Wahrheit des Seins und nicht nur wie alle Metaphysik das Seiende hinsichtlich seines Seins." (ultima bucată din penultimul paragraf din recapitularea de
