La sfîrşitul lunii aprilie, ca o fericită încununare a Zilelor Cervantes, elevată sărbătoare nu numai a genialului creator al romanului modern, ci şi a cărţii în genere, Academia Suedeză a desemnat celebra operă Iscusitul hidalg Don Quijote de la Mancha drept cea mai însemnată carte a tuturor timpurilor, în urma votului a peste o sută de laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură.
În acest context, se cuvine să relevăm emerita activitate a Asociaţiei Cervantiştilor, al cărui preşedinte este reputatul cervantist José María Casasayas, din Palma de Mallorca. Recent, sub patronajul acestei asociaţii şi al celui al Universităţii din Insulele Baleare, a apărut volumul al IV-lea din Anuarul Bibliografic Cervantin, elaborat de o echipă internaţională de specialişti, cuprinzînd toate cărţile, studiile, articolele, recenziile, tezele şi materialele didactice privitoare la Cervantes publicate în cursul anului 2000 în lume, adică un total de 1147 de titluri.
Investigaţie bibliografică riguroasă şi modernă, publicaţia grupează materialele înregistrate în trei mari secţiuni: Studii generale (Acte şi colecţii; Bibliografii; Biografie şi Istorie; Cervantes - receptare şi difuzare; Cervantes în literatură - influenţe şi imitaţii; Cervantes în arte; Cervantism; Critică, ediţii; Ediţii electronice; Izvoare; Geografie şi Istorie; Limbaj, Lingvistică şi Filologie; Mijloace electronice prin Internet; Varia cervantina), Studii de ansamblu (Poezie; Proză; Teatru) şi Studii asupra operelor individuale (Poezii, Asediul Numanciei, Galatea, Don Quijote I, Nuvele exemplare, Călătoria în Parnas, Opt comedii şi opt entremeses, Don Quijote II, Persiles şi Sigismunda). În încheiere figurează un util indice dublu, de autori şi de materii.
Rod al aceleiaşi entuziaste şi competente devoţiuni faţă de opera şi personalitatea lui Cervantes este cea de-a doua publicaţie a Asoc