Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 800 de bilete de odihna pentru bugetari

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 20 iunie 2002 ·

Cea mai mare parte dintre ele au fost repartizate sindicatelor. Bugetarii suporta doar 50% din pretul integral al biletulului Directiei Generale de Munca si Solidaritate Sociala Vrancea i-au fost repartizate, pentru perioada iunie-septembrie a.c., 832 de bilete de odihna dintre care 760 la mare si 72 la munte. Potrivit Ordinului 256/2002 al ministrului Muncii, biletele contractate s-au repartizat, la nivelul Directiei, in proportie de 80% sindicatelor si 20% celorlalti bugetari. "Anul acesta au fost repartizate sindicatelor 667 bilete si 165 pentru ceilalti bugetari. Repartitia facuta la sindicate este echivalentul a cinci bilete la 100 de salariati bugetari. Astfel, sindicatul invatamintului a primit 354 bilete, cel al sanatatii 238 bilete, agricultura 28 bilete, finantele 18 bilete, ambulanta 14, Caminul Atelier Odobesti 8 bilete iar Oficiul cadastru 6. Pina in prezent, am primit doar 25 de cereri. Ne asteptam insa la avalansa in perioada iulie-august, cind de regula sint foarte multe solicitari", a declarat Aura Motoc, purtatorul de cuvint al Directiei Generale de Munca si Solidaritate Sociala Vrancea. Pentru a intra in posesia unui astfel de bilet de odihna, orice salariat bugetar trebuie sa depuna la camera 62 a DGMSS o cerere, in care sa specifice perioada cind doreste sa plece. Pentru luna iunie, termenul limita de depunere a cererilor a trecut, insa este de retinut ca pentru biletele din luna iulie, cererile se mai pot depune pina pe 21 iunie. Totodata, persoanele care opteaza pentru un concediu in august vor trebui sa aduca cererile pina pe 23 iulie, iar cei care doresc un bilet in septembrie trebuie sa le depuna nu mai tirziu de 24 august. Potrivit celor spuse de Aura Motoc, cererile sint discutate si supuse aprobarii in maxim trei zile. "Salariatul bugetar va plati doar 50% din pretul integral al biletului, iar copilul care il insoteste, doar un sfert. Cos

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Condiţii meteorologice nefavorabile în Insulele Canare, până vineri

News.ro acum 34 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Insulele Canare asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiţii meteorologice nefavorabile,

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 2 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 48 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 5 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

1°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°