- Cultural - nr. 120 / 21 Iunie, 2002 Incredintat ca specificul miscarii oricarei gandiri filosofice este sa desemneze "cercul"*, C. Noica ar fi inceput o astfel de incercare destinata a caracteriza opera sa in raport cu filosofia germana cu o sugestie de final. "Ceva nu poate deveni decat pentru ca este, si nu poate deveni decat ceea ce este" (Devenirea intru fiinta, Ed. st. si enc. Bucuresti, 1981, p. 16). O altfel de sugestie ar putea fi imprumutata de la colegul sau de breasla si prieten mai varstnic, Lucian Blaga, care era la fel ca Noica, un admirator al culturii germane si isi recunostea mereu datoriile fata de folosofii ei. Intr-adevar, Blaga a scris despre marele ganditor ce i-a urmat lui Husserl la conducerea invata mantului academic de folosofie: "Martin Heidegger filosofeaza totdeauna ca un exeget in marginea unui text dat. E un fel de masca, caci originalitatea lui de gandire e mai mare decat poate fi vreodata aceea a unui exeget. In realitate, Heidegger nu face exegeza, nici cand comenteaza pe Kant sau pe Hölderlin" (Elanul Insulei, Ed. Dacia, Cluj, 1977, p. 232). Ceva asemanator se poate spune si despre Noica: aplecat asupra textelor clasice, ale filosofilor antici sau moderni, el depaseste totdeauna conditia exegetului printr-o originalitate usor de sesizat. La Noica prospetimea redarii si pasiunea trairii gandului filosofic au tendinta de a ne induce o atitudine paradoxala: nu stim daca autorul interpretat vorbeste cu ajutorul interpretului sau, dimpotriva, daca Noica ni se adreseaza prin intermediul autorului comentat. Amintim, in acest sens, doar fragmentul intitulat Schelling, din Jurnalul de idei, citat mai sus: "Filosofia e regasirea actului originar prin care constiinta si-a devenit obiect.// Principiul suprem: constiinta de sine, fiindca doar la ea subiectul si obiectul sunt una" (p. 306). Se stie ca spre sfarsitul vietii Noica declara cu