La sfarsit de stagiune - un spectacol de zile mari, prezentat in premiera la Teatrul "Mundi" din Capitala: "Regele moare" de Eugen Ionesco.
Faptul ca ilustrul nostru conational - nascut la Slatina si "adoptat" la Paris, primit cu ovatii ca membru al Academiei Franceze - a revolutionat cu dramaturgia sa conceptul de Teatru modern se cunoaste. Piesele sale, "Cantareata cheala" - 1950, "Lectia" - 1951, "Scaunele" - 1952, "Rinocerii" - 1960 etc., s-au jucat pe mai toate marile scene ale lumii. Ca si "Regele moare". Piesa a fost scrisa in 1962, mai exact intr-o luna de zile (de la jumatatea lunii octombrie pana la jumatatea lunii noiembrie a acelui an). Poate ca cea mai frumoasa lucrare a marelui dramaturg, "Regele moare" a prilejuit, de cate ori a fost pusa in scena, realizari teatrale de referinta. La noi, un spectacol magistral s-a datorat, prin anii 60, marelui regizor - unic in felul lui - Mony Ghelerter. In rolurile principale au fost distribuiti atunci mult regretatul, uluitorul actor Stefan Mihailescu-Braila (Regele) si Aura Buzescu (Regina).
Recenta varianta de la Teatrul "Mundi", care face "valuri" inca de pe acum, se datoreaza unuia dintre cei mai daruiti regizori ai tinerei generatii de artisti ai Thaliei: Victor Ioan Frunza. Ce-i drept, Frunza s-a si priceput - ca de obicei! - sa-si aleaga "oamenii". In primul rand, regizorul a avut alaturi de el - ca in mai toate spectacolele pe care le-a realizat - talentul de exceptie al acelei minunate scenografe pe nume Adriana Grand. Ca de fiecare data, decorul si costumele tasnite din luxurianta sa imaginatie au reprezentat la randul lor cate un personaj. Scenografia datorata Adrianei Grand "vorbeste" in acest spectacol. Discursul e pasional, cutremurator chiar, menit sa adauge o nota sfasietoare tragediei unui rege - inca tanar - care nu vrea sa moara. Care se desparte cu greu de bucuriile mici ale vi
