Mai adaug si eu o pagina despre prietenul tradat al omului, cainele. Cainele strazii sau, cum i se mai spune, cainele comunitar este fiinta cu priviri triste, care nu intelege purtarea oamenilor. De ce, dintr-o data, oamenii au devenit atat de cruzi si pusi pe fapte rele? Sa fie oare de vina saracia de care ne plangem, grija zilei de maine, care a facut din noi niste fiinte de un egoism cum la nici o alta specie nu exista?
Ma doare cand vad copii si chiar adulti abandonati, locuind sub cerul liber si salbaticiti, dar tot la fel ma doare si cand vad copacei franti sau animale schilodite de semeni de-ai mei. La ce ne foloseste daca facem sa sufere niste fiinte nevinovate? Sunt, cu siguranta, oameni care, in drum spre biserica, lovesc un animal care nu are alta vina decat aceea de a nu putea vorbi, apoi Ii cer bunului Dumnezeu sa-i ajute. Si ne mai miram ca Dumnezeu nu ne asculta rugaciunile...
Anul trecut, cand prigonirea patrupezilor era in toi, am vazut un caine "maidanez" de o frumusete rara. Statea pe labele dinapoi in fata unui magazin de carne si astepta. Oamenii treceau pe langa el, unii nu-l luau in seama, iar altii incercau sa-l loveasca cu piciorul. Nobilul animal, caci nobil era, se ferea din calea lor si-si ocupa iar locul. Cand un trecator se oprea o clipa in dreptul lui, cainele il privea in ochi si-si misca coada, plin de sperante. Daca primea o mangaiere, il urma cativa pasi si revenea "la post". Intr-o zi, m-am asezat pe una din bancile de la marginea strazii si am tot privit. O femeie s-a oprit in dreptul lui, a rupt o bucata de paine si i-a dat-o. El, cainele, nici nu s-a uitat la paine, cauta privirea femeii. "Ei, javra dracului, te-ai invatat cu carne. N-am de unde sa-ti dau carne", a bombanit femeia si si-a vazut mai departe de drum. Nu dupa mult timp, din magazin a iesit un domn in varsta si s-a oprit langa caine. Bucuros, acesta
