Nu departe de Ramnicu-Valcea, pe soseaua care duce spre Olanesti, un drum forestier urca brusc spre inima muntilor si a padurilor seculare, spre manastiri inaltate sub stanca si spre schituri pierdute prin nori. Se spune ca pe culmile innegurate ale Builei mai exista sihastri. Se spune ca rugaciunile lor inmoaie si piatra, ca sterg pacatele lumii si imblanzesc pedeapsa lui Dumnezeu: armata secreta a ortodoxiei, care exista acolo dintotdeauna si va ramane cat lumea. Imparatia de piatra a pustnicilor

Cheia, satul cu case din lemn si din piatra, e ultima asezare terestra pe drumul forestier ce urca prin paduri spre Masivul Buila. Ma gandesc la istoria pe care mi-o povestea un jurnalist francez impatimit de Romania, cum ca in tara sa mai exista trei ursi bine supravegheati prin satelit si ca acolo, cine vede o urma de urs se fotografiaza langa ea, ca si cum ar fi o mare reusita. Locurile acestea prin care trec, de o salbaticie si de o frumusete care-ti taie rasuflarea, locurile acestea aproape neatinse, padurile colosale de fag, in care copacii urca la cer precum coloanele de piatra ale unei catedrale, peretii verticali de stanca ce se zaresc in departare... toate acestea, imi spun, sunt lucruri care conteaza. Romanii aflati la putere viseaza la hoteluri de cinci stele, in timp ce strainii platesc bani grei pentru a se catara o singura data prin locuri neatinse, pentru a vedea o singura data un animal salbatic, pentru a auzi o singura data rezonanta cutremuratoare a unei rugaciuni intonate in creierul muntilor de catre maicile unui schit de la marginea lumii.

Schitul Iezer

Tulburatoarea istorie a unui masacru

Suntem sus, lumea a ramas departe, in vale, suntem in pragul inserarii si o lumina crepusculara se filtreaza printre frunzele copacilor. Drumul serpuieste pe apele reci ale Cheii, aerul are culoarea mierii, cand, la una dintre