Cred ca niciodata in cele citeva zile de festival, Clujul n-a aratat mai blind ca dupa ploaia aceea. Si provincial, dar in cel mai bun sens. Teii miroseau naucitor, femeile impingeau carucioare intr-o liniste balsamica, lumina era „intre ciine si lup“, iar in baltile de ulei si apa se oglindeau curcubeele. Pardon, cosurile de gunoi tricolore ale lui Funar, dar pina si ele pareau acum benigne si vesele. Reconfortant, complet reconfortant. Iar eu inspiram adinc aerul si ma umpleam cu vibratii ardelenesti si aproape ca-mi venea sa recit, taraganat, fraza cu care ne exasperasera colegii nostri din staff-ul de aici: n-aai tuu trreabaa... Ma indreptam spre cinema, cu sufletul usor, despovarat de vina de-a lucra la un festival de film si de-a nu vedea nici un film din program. Eram pregatita sa ma reabilitez cu o supradoza de cinema. Habar n-aveam ce ma astepta. Primul fel in meniu: Dog Days (Zile fierbinti al austriacului Ulrich Seidl).
Citeva minute dupa generic – o scena hardcore de sex in grup. Se vede totul. Sint luata prin surprindere si incep sa rid: sexul, despuiat de ambalajul erotic hollywoodian si privit „la rece“, e al naibii de caraghios. Apoi imi cam ingheata zimbetul pe buze, desi, ocazional, mai hohotesc, ca sa eliberez din tensiune. Zile caniculare la periferia Vienei, dezolare si violenta mocnita printre autostrazi, supermarket-uri si case-tip. Oameni care vor sa se racoreasca, dar care, in acelasi timp, tinjesc dupa putina caldura umana. Cam asa suna si sinopsisul – plus sintagma „orgasme consolatoare“, care se pare c-a reusit sa umple o sala. Sint complet bulversata. E clar, nu voi mai putea asculta niciodata La Cucaracha fara sa-mi vina in minte secventa in care unul dintre personaje e obligat s-o cinte si sfirseste prin a intona Imnul Austriei cu o luminare infipta in... anus. Dedicatie speciala pentru primarul Clujului care e vedeta in a
