Sally Sommer e o adorabila doamna blonda, radiind o perpetua tinerete provenita din contactul direct si continuu cu dansul in forma sa cea mai spontana. Povesteste cu insufletire despre filmul la care lucreaza de citiva ani, si pentru care nu gaseste ultimii bani necesari. Cind va fi gata totusi, va fi o radiografie a dansului de societate de azi si o antologie a dansului de societate de mai ieri. O epoca nu suficient de indepartata pentru ca istoricii sa se ocupe de ea, sau macar sa devina constienti de necesitatea de a o surprinde in evanescenta ei. Urmarim pe o caseta video secvente din perioada interbelica, rarissime documente de epoca neprelucrate de mina vreunui regizor, transmise de o precursoare la fel de pasionata, o rusoaica socotita excentrica la vremea aceea pentru curiozitatea cu care batea cluburile cu aparatul de filmare dupa ea.

Exista o virsta cind dansul este forma de socializare cea mai fireasca: adolescenta. In societatile lipsite de o adevarata traditie rurala, precum cea americana, ringul de dans a inlocuit de cele mai multe ori hora din batatura sau din piata din fata bisericii. Tocmai aceasta este cea mai putin cunoscuta si transmisa, de unde si dificultatile aproape insurmontabile ale unei reconstituiri cit de cit fidele.

Secventele de pe caseta surprind adevarate recitaluri ad-hoc, sustinute intr-un cadru informal, de catre cupluri sau individual, aproape in exclusivitate negri. Imbracati la costum si purtind sosete albe pentru a atrage atentia asupra picioarelor (artificiu pe care il regasim peste decenii la Michael Jackson), „isi fac numarul“ intrind pe rind in cerc, uneori intr-un dialog concurential, alteori in linie.

La inceputurile rock-ului, partenerele lor poarta pantofi fara toc, iar la elementele acrobatice nu se sfiesc sa-si arate lenjeria, vizibila cind se dau peste cap. Picioarele descriu o dantela de