E imposibil ca, vazind lucrarile pictorului, sa nu le legi de familia de imagini ale frescelor din nordul Moldovei si de lumea artei populare. Dar citatele nu sint niciodata mecanice, folclorul nu exista in imageria sa in mod ilustrativ, ci este un fel de strat aflat undeva in adincime. O resursa. Spre deosebire de mesterii recunoscuti ai socialismului, care recurgeau la un folclor osificat si usor recognoscibil, Ilie Boca a stiut sa evite toate capcanele acestui mimetism intr-un fel in care numai Georgeta Naparus mai stia. In pictura lui e exprimata o dimensiune a fericirii, ceva jucaus, „hitru“, legat uneori de lumea satului. Asa cum miresele si violonistii lui Chagall pluteau peste casele si bisericile din Vitebsk, asa apar aici cai inaripati, femei cu aripi care ar parea ingeri de n-ar avea sini opulenti, cai cu calareti, boi in mijlocul cimpului, capre de Craciun, pasari peste case… Totul intr-o cromatica alerta (culori primare, sonore, temperate de culori de pamint) si in tuse largi, viguroase, care construiesc imaginea. „Indiferent ce voi picta, nu voi putea trece peste faptul ca m-am nascut intr-un sat de linga Suceava, numit Botosana.“ Chagall spunea: „…o anumita aroma a locului de nastere al unui pictor va ramine mereu atasata operei lui“.

Dar satul e privit si evocat uneori cu nostalgia celui plecat. Intr-o singura pictura, intr-o cromatica sugerind lumina de amurg, din citeva elemente distribuite pe verticala, in trei niveluri ale povestirii, elemente figurate cu parcimonie, la limita abstractiei – jugul, cimpul (iarba e sugerata prin hasuri rapide) si boul (element recurent), soarele reprezentat printr-un cerc – e evocata o intreaga lume. In pictura lui Ilie Boca apare adesea, ca tema picturala (e figurat aproape ca o pata) si simbolica, boul, animal puternic (nu este insa taurul obsesiv picassian, forta sumbra, telurica si erotica) si preze