Cu ocazia Sarbatorii Muzicii, care a avut loc saptamina trecuta la Cluj, Iasi si Bucuresti, trupa corsicana „I Muvrini“ a sustinut in capitala doua concerte si un recital la Biserica Baratia. „I Muvrini“ au o poveste fascinanta, care a inceput in anii ’70, o data cu refuzul autoritatilor corsicane de a-i lasa sa cinte, pentru ca doua decenii mai tirziu ei sa evolueze pe cele mai celebre scene ale Europei, cu un mare succes de public. Cintecele lor vorbesc, in corsicana, despre toleranta si umanitate. In ziua concertului din piata Revolutiei, Jean-François Bernardini, unul dintre cei doi frati care au facut muzica corsicana cunoscuta in lume, ne-a acordat acest interviu.
Ati venit la Bucuresti pentru o serie de concerte, cu ocazia Sarbatorii muzicii; ce imagine aveati despre Romania inainte de a ajunge aici?
Romania a vorbit lumii intregi acum 12 ani, in timpul evenimentelor atit de tragice care au avut loc aici si al caror mesaj a ajuns, prin intermediul ecranului, peste tot, prin forta gestului, prin dorinta puternica de libertate si democratie. Sintem pentru prima data in Romania, dar avem impresia ca deja cunoastem putin universul interior al oamenilor: ceea ce ii bucura, ceea ce ii face sa sufere, ceea ce le aduce o speranta. Este ceea ce ne-a facut sa ne simtim aproape de aceasta tara, sa fim ca acasa – poporul corsican e unul de tarani si, intr-un fel, si poporul roman e la fel. Sintem inruditi si prin limba, ne leaga latinitatea originilor; la urma urmei, tarile straine nu sint chiar asa de straine intre ele. Sa mergi sa cinti intr-o tara pe care n-o cunosti, unde ai putea crede ca, pentru ca nu vorbesc aceeasi limba, nu se va intimpla nimic inseamna sa-ti dai seama ca faci apel la un limbaj comun: muzica, pielea, chipul, felul in care romanii viseaza sa-si creasca fiii si fiicele, aspira sa ramina acolo unde s-au nascut, sa co
