- Cultural - nr. 123 / 26 Iunie, 2002 - De ce Cund, domnule profesor VASILE MURESAN? - Pentru ca acolo familia Rodica si Romulus Boila au o gospodarie numai buna sa adaposteasca zece pictori. Si cum cei din familia Boila sunt iubitori de frumos, m-au invitat sa pictez acolo ori de cate ori voi dori. Am acceptat, cu conditia sa pot merge cu cativa prieteni. Si iata tabara. Numai ca aceasta se deosebeste de cea de la Sovata prin faptul ca prima este sustinuta de Centrul de Indrumare si Creatie, pe cand cea de la Cund este sponsorizata in totalitate de familia Boila. - In afara de adapost, ce va atras la Cund? - La prima vizita in Cund, am vazut ca satul, asezat la jumatatea distantei dintre Bahnea si Dumbraveni, este o localitate pitoreasca, cu case tipic sasesti, un loc incantator propriu creatiei, un loc binecuvantat, un loc pe care duhul satului te ajuta sa-l patrunzi si sa-l intelegi. Drama satului parasit de sasi si-a pus amprenta asupra locului si ne-a stimulat la meditatie si creatie in culoare si rima, un adevarat izvor de inspiratie. S-a intrat foarte repede in rezonanta si ritmul a fost alert. Pot spune ca s-a lucrat zi si noapte. Rezultatul a fost minunate oglindiri, atat in pictura, cat si in poezie, materializate prin cele peste 50 de lucrari. Vizavi, peste pod, era o casa parasita, din pereti crestea un nuc, iar din podele un lan de rostopasca. Poarta deschisa s-a intepenit si nu iesea si nu intra nimeni prin batrana poarta. Am botezat-o "Poarta catre nicaieri", iar Nicu Tunaru a scris si cateva poezii pe aceasta tema, sensibile si tragice versuri. Poarta catre nicaieri… Intr-un fum de ceata deasa Ma trezesc si ies din casa Intreband zane si zei De-o poarta catre nicaieri. Aud murmur si vad fete Care vor sa ma invete Ce e azi si ce-a fost ieri Poarta catre nicaieri. Lacrima ce-o simt, o sorb Cu nesat, dar eu sunt orb Nu