E, din nefericire, o realitate: ştim foarte puţin, noi, cei aparţinînd majorităţii, despre viaţa culturală a vecinilor noştri unguri, germani, slovaci (există, de pildă, o editură a minorităţii slovace din România care publică excelente traduceri din, printre alţii, Bohumil Hrabal). O editură cu o reţea de distribuţie care face orice carte accesibilă unui public foarte larg a scos de curînd un volum, în română şi maghiară, care ar trebui să trezească multe reacţii: Travers. O antologie a literaturii maghiare din Transilvania.
De ce totuşi Transilvania? Nu e vorba să fi fost operată o selecţie din punct de vedere teritorial în corpusul literaturii maghiare, pentru că ea se produce prin excelenţă în Ardeal (nu pentru că în alte părţi n-ar trăi unguri, însă numai marile comunităţi - transilvane în cazul acesta - pot crea climatul cultural propriu, necesar creării unei literaturi). De ce nu România? Căci prin forţa lucrurilor literatura în limbile minorităţilor naţionale aparţin în egală măsură culturii de origine (lingvistică) şi celei de "adopţie" (fără ca aceasta să însemne cumva asimilare; însă e un loc comun că orice cultură, mai ales una minoritară, se constituie în strînsă legătură (şi) cu spaţiul social căreia îi aparţine). Introducerea, semnată de Balázs Imre József, şi cel puţin unul dintre cele trei eseuri (Láng Gusztáv - Plimbare în jurul unei definiţii, Cs. Gyímesi Éva - Perlă şi nisip. Ideologia unui simbol (fragment), Balázs Imre József - Epoci simultane în literatura maghiară din Transilvania) explică preferinţa pentru această formulă: ea marchează, spune Balázs, "o constantă a identi-tăţii scriitorilor de aici" şi "o succesiune firească şi conştientă cu literatura din regiune de dinaintea perioadei în care poate fi vorba de literatura maghiară "din România" (din punct de vedere al limbajului literar, 1918 nu reprezintă o ruptură evidentă)".
