(variantă)

Am mai scris despre scenele acestea şi mă repet în felul în care un obiectiv fotografic încearcă să prindă cât se poate mai exact, dacă se poate spune astfel, lucrul pe care vrei să-l imprimi pe peliculă. De fapt, nu e vorba decât de nişte amănunte, ce ar întregi lucrul respectiv. Şi-apoi, realitatea nu se spune că se bazează pe detalii? Şi că acestea ar fi sarea existenţei?...

Aşa, de pildă, ce culoare avea perdeaua de pluş care separa cele două încăperi ale sufrageriei de la Mogoşoaia,... celebra casă devenită casa scriitorilor, unde, să-mi fie iertat, o spun din experienţă, mai mult se bea, se mânca, se iubea, se bârfea, se trăia boiereşte, se murea, decât se scria; care scris, nici nu cere atâta linişte călugărească, nici confort exagerat, nici,... - perdeaua de pluş pe care o trăsesem în ziua aceea şi dădusem ochi în ochi cu Preda care se afla întâmplător chiar în partea ailaltă... Şi ce culoare avea pluşul acela, care era ca de vişină putredă, murdar, pătat, scorţos în locul de care-l apuci şi-l tragi, semn că nu mai fusese dat la curăţat de ani şi ani de zile...

Cum arăta figura lui Marin Preda ivit brusc în partea cealaltă a perdelei, faţa impunătoare, ochelarii groşi, negul rebel de pe obrazul drept, acolo unde lama de ras ezita întotdeauna, lăsând un smoc mărunt de păr ca iarba ferită de coasă... Cum era îmbrăcat, - costumul de vară nisipiu, de in, cu ceva mătătos în el sclipind în bătaia luminii electrice, ce observasem mai demult, într-o seară, când ardea lumina electrică, nu ca acum, în ziua luminoasă de iunie cu soare generos, când, trăgând perdeaua de pluş, dădusem faţă în faţă cu autorul Moromeţilor. Ne întâlneam prima dată de când îmi apăruse Galeria. Şi chiar mă gândeam, mă tot gândeam, cum avea să fie când mă voi întâlni cu Preda. Pe care îl admiram de mult. După care alergasem cu ani în urmă prin Piaţa Romană,