Chiar şi astăzi, cînd artistul a învăţat bine cărările care duc direct la rentabilitatea economică, dacă top modelul unei familii îmburghezite proaspăt are proasta inspiraţie de a spune, la cină, că vrea să cerceteze altarul cu nu ştiu ce actor, pictor sau poet, inima genitorului său are şi ea neplăcutul prilej de a se preschimba subit în cord. Şi asta din pricina unei duble neînţelegeri, la fel de romantice. Nubila aspirantă la celebritatea Lindei Evanghelista, în cazul, foarte probabil, că nu-i chiar căpiată de amor, se uită la artist ca la marea ei şansă de a fugi din opulenta, confortabila, dar şi plicticoasa celulă financiară în care trăieşte. Calculul ei, fundamental eronat şi definitiv inocent, este că artistul o va transporta direct în lumea ficţiunii ideale, acolo unde oamenii levitează şi se interpătrund ca umbrele, bilanţurile contabile sucombă lin printre muzici celeste, iar metabolismul este şi el abolit definitiv, asemenea sclaviei clasice. Că la adăpostul bărbii lui stufoase, ori pe lîngă viguroasa coadă amenajată la ceafă, se va termina definitiv cu socotelile, cu pisălogeala administrativă şi cu scandarea zilnică a conturilor bancare.

De partea cealaltă a mesei, cu traseele respiratorii vizibil obturate, bietul părinte cîntăreşte şi el situaţia şi se opinteşte să scoată, din neantul liceului său preistoric (mîntuit, evident, la seral!), toate cunoştinţele despre artişti. Şi ce adună viitura mîhnirii şi a enervării, din mîlul stătut al unei memorii şi ea destul de sedentară, nu este din cale afară de încurajator. Ba s-ar putea spune că dimpotrivă. Fără vocaţie istorică şi fără instinct social, artistul pare mai degrabă un ratat obraznic, un înfometat perpetuu şi un guraliv incontinent. Fix ce-i trebuie unei june cu privirile pierite pentru a le arăta părinţilor cea mai crîncenă înfăţişare a zădărniciei. Dar şi frageda repăriţă şi încrunta