În "romanul biografic" pe care i-l consacră lui Shakespeare, Anthony Burgess descrie, la un moment dat, Londra de la sfîrşitul secolului al XVI-lea, cînd dramaturgul se stabilea în Capitală. "Un sat supraîncărcat", zice Brugess. Se circula mai mult pe Tamisa decît pe drumuri, rîul însuşi fiind trecut cu barca, căci exista un singur pod, ridicat şi acela abia de către elisabetani. Străzile miroseau urît şi erau pline de zoaie. În lipsa gunoierilor şi a canalizării, curăţenia o făceau păsările de pradă, cărora nu le scăpa nimic din ce putea fi ciugulit.
Citeam şi mă gîndeam că oraşele Europei nu arată de prea multă vreme aşa cum arată astăzi. Numai pe durata generaţiei mele, schimbările au fost considerabile.
Oraşul în care m-am născut n-avea, pe vremea copilăriei mele, canalizare. Haznalele se desfundau cu pompa de către nişte salariaţi ai Primăriei care aveau un car cu boi şi, ceva mai tîrziu, un camion. N-am să uit niciodată mirosul aferent. Apa curgătoare exista în puţine case. I-am mai prins pe sacagii, care cărau butoaie cu apă de băut. Casele n-aveau, în aceste condiţii, băi sau duşuri. Duşul este, dealtfel, foarte recent, şi ca instrument şi ca obicei. Părinţii mei făceau baie în cadă, deprindere la care mama ţine pînă în ziua de azi. Şi, oricum, apa nu era trasă decît în cel mult o încăpere. Nici, totdeauna, la bucătărie. Se căra şi se păstra în oale mari, acoperite cu capac. Străzile erau, în cel mai bun caz, pietruite. Tropotul cailor mi-a rămas în ureche. Burgess îl consideră zgomotul cel mai banal al Londrei de la 1600. Căruţe şi trăsuri, cîte vrei. Pe mijlocul străzii, pete aburinde de balegă. Ceva mai tîrziu, birjarii au învăţat să "oblojească" roţile, ca să nu răsune caldarîmul la trecerea lor.
O schimbare enormă s-a produs în felul în care ne procurăm cele necesare traiului. Astăzi cumpărăm aproape totul. Economia casnică tra
