- Social - nr. 125 / 28 Iunie, 2002 Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Mures a organizat, in primul semestru al acestui an, o serie de cursuri de calificare, recalificare si perfectionare. De la inceputul anului au fost organizate, in judetul nostru, in special la Targu-Mures, dar si la Sighisoara si Reghin, nu mai putin de 21 de cursuri, la care s-au inscris 332 de persoane, din care 239 someri. O parte din aceste cursuri s-au si incheiat (rezultatul fiind 78 de absolventi, intre care 34 someri), altele sunt spre final. Potrivit conducerii AJOFM Mures, dupa absolvirea cursurilor de calificare-recalificare, finantate din fondul de somaj, persoanele care au beneficiat de prevederile noii Legi- 76/2002, urmeaza sa aiba un loc de munca asigurat. Cele 21 de cursuri au fost organizate pentru pregatirea in meserii precum operator confectioner industria de imbracaminte din tesaturi, tricot si materiale sintetice (doua cursuri), tinichigiu industrial (3 cursuri), brutar (doua cursuri), agent paza, control acces, ordine si interventie (doua cursuri), prelucrator topitura sticla la teava (un curs) sau coafor (un curs). FLORENTIN DEAC - Social - nr. 125 / 28 Iunie, 2002 Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Mures a organizat, in primul semestru al acestui an, o serie de cursuri de calificare, recalificare si perfectionare. De la inceputul anului au fost organizate, in judetul nostru, in special la Targu-Mures, dar si la Sighisoara si Reghin, nu mai putin de 21 de cursuri, la care s-au inscris 332 de persoane, din care 239 someri. O parte din aceste cursuri s-au si incheiat (rezultatul fiind 78 de absolventi, intre care 34 someri), altele sunt spre final. Potrivit conducerii AJOFM Mures, dupa absolvirea cursurilor de calificare-recalificare, finantate din fondul de somaj, persoanele care au beneficiat de prevederile noii Legi- 76/2002, urmeaza s