dlui Cornel Mihai Ungureanu La sfîrşitul săptămînii trecute am fost la Craiova, la o nuntă în familie. Nimic aici despre nuntă - ce-ar fi de povestit dintr-un eveniment atît de excepţional, cu mireasă frumoasă şi zglobie şi mire frumos şi ţeapăn în costumul cu papion? -, ci doar voi spune că oraşul era înmărmurit într-o căldură de infern. Vineri seara, abia ajuns, am ieşit la o bere în Parcul Romanescu (de la a cărui inaugurare se vor împlini în curînd o sută de ani), fost al Poporului pe vremea în care ajutam cîteva domnişoare să treacă cu pas uşor peste pietrele mari ce marchează din loc în loc firul de apă din peisaj, plin primăvara de nuferi. Între timp, domnişoarele au devenit mămici, ajutate, pe bună dreptate, de alţii. Fireşte că şi poporul s-a mai schimbat. În locurile prin care la începutul anilor '80 comitetul UTC pe judeţ organiza spectacole în ziua de 2 mai - "ziua tineretului" pe-atunci - acum am văzut craioveni făcînd jogging sau plimbîndu-şi cîinii, după ce mai an cîţiva impresari l-au plimbat, aţi ghicit, pe Toto Cutugno. În grădina zoologică - prin care treci cu limba grea din cauza interacţiunii dintre căldura teribilă şi resturile de carne aruncate în cuştile carnivorelor - leul stătea cu burta în sus, răpus de căldură şi plictis, cu gîndurile probabil prin umbra rară a unei savane (unul dintre însoţitori, sceptic, spunea că este foarte probabil ca perechea de lei a Craiovei să se fi născut în vreun Zoo din Hamburg; se poate să aibă dreptate). Berea locală este mult mai bună acum - o bere precum cea pentru care ne-am oprit la terasa de la Castelul ce veghează de un secol podul suspendat al parcului. Şi dintr-o dată am văzut, deasupra intrării în barul castelului, cuvintele Se trească dnul Romanescu, trase în cimentul altui veac de mîini de zidari nedibace la scris. Am încercat, eu şi însoţitorii, să ne aducem aminte dacă aceste cuvinte erau