Pentru unii birocraţi occidentali ponegrirea României pare să fi devenit un fel de sport. În răspărul laudelor care inundă palatul din Piaţa Victoriei, la Strasbourg s-a desfăşurat recent o reuniune botezată Congresul Puterilor Locale şi Regionale, care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul cum autorităţile de la Bucureşti îi tratează pe primari. Răstălmăcirea legii asupra statutului aleşilor locali, adoptată cu mult timp în urmă, a mers atît de departe încît Guvernul s-a văzut constrîns să revină asupra propriei sale creaţii legislative şi în special asupra neliniştitorului "Colegiu de disciplină" avînd misiunea de a-i muştrului pe aleşii locali ai populaţiei. Profitînd de ocazie, primarii aleşi pe listele Partidului Democrat au ţinut o consfătuire prin care au cerut să li se respecte autonomia. Progresele indeniabile ale tranziţiei carpato-danubiene spre descentralizare nu par străine de bogata experienţă istorică a centralismului democratic. Esenţa acestei experienţe se cristalizează în faptul bine cunoscut că nu primarii au supervizat demolarea Capitalei şi zidirea macabrului edificiu care încoronează Bulevardul Victoria Socialismului. Pătimirile primarilor de tranziţie se datoresc atît persistenţei acestor sechele ale trecutului, cît şi însuşirilor umane pe care ei le pun la bătaie spre a-şi îndeplini rolul. Pentru cei mai reprezentativi dintre ei, mai presus de binele localităţii stau propriile lor veleităţi politice. Repetate probe peremptorii l-au convins pe statornicul primar al Iaşiului că poate conta pe sprijinul unei majorităţi locale fidele. Succesul nu generează numai satisfacţii legitime, ci şi ispite deşarte. Primarele peren şi-a înjghebat, prin urmare, propriul său partid pe care l-a numit, în spiritul celui mai explicit patriotism local, "al moldovenilor". Descentralizarea teritorială părea să degenereze în segregare politică. Bunul-simţ a