"Ce ciudat! Ce bizar! Şi ce coincidenţă!". Ajungînd la familia Smith şi lăsaţi o vreme singuri în salon, soţii Martin descoperă că sînt amîndoi originari din Manchester, că luaseră trenul de opt şi jumătate dimineaţa care soseşte la Londra la cinci fără un sfert, că făcuseră drumul în acelaşi compartiment, pe locurile de la fereastră, că la Londra locuiesc pe strada Bromfield, la numărul 19, că dorm în acelaşi pat, că au fiecare o fetiţă de doi ani, blondă, cu un ochi alb şi unul roşu care se numeşte Alice şi că, de fapt, ei, Elisabeth şi Donald, sînt soţ şi soţie. Toate bune şi frumoase numai că Mary, servitoarea familiei Smith, dinamitează această serie de fericite coincidenţe şi face o dezvăluire senzaţională: "Elisabeth nu este Elisabeth, Donald nu este Donald. Iată dovada: copilul despre care vorbeşte Donald nu e fiica Elisabethei, nu e aceeaşi persoană. Fetiţa lui Donald are un ochi alb şi unul roşu, ca şi fetiţa Elisabethei. Dar în timp ce copilul lui Donald are ochiul alb în dreapta şi ochiul roşu în stînga, copilul Elisabethei are ochiul roşu în dreapta şi ochiul alb în stînga!" Aţi recunoscut, desigur, scena din Cîntăreaţa cheală a lui Eugen Ionescu. Dramaturgul, se ştie şi asta foarte bine, se inspirase din frazele stereotipe ale unui manual de învăţat limba engleză. Şi dialogul dintre Donald şi Elisabeth, şi monologul lui Mary ilustrau, nu-i aşa, absurdul în stare pură. Cincizeci de ani mai tîrziu, story-ul cu soţii Martin şi cu fiica lor Alice a devenit un fapt divers de ziar. Ba chiar am găsit două fapte diverse trase parcă din Cîntăreaţa cheală, (re)povestite de Le Canard enchaîné (din 17 aprilie a.c.), care, la rîndu-i, le preia din două gazete cît se poate de respectabile (Le Parisien şi Libération). Prima poveste o are drept eroină pe Jeanine Salomone, franţuzoaica de 62 de ani care şi-a implantat anul trecut un embrion provenit genetic de la